AcasăȘTIRI EXTERNEPremierul israelian Naftali Bennett iese din politică. Parlamentul va fi dizolvat

Premierul israelian Naftali Bennett iese din politică. Parlamentul va fi dizolvat

Israel, decizia care va afecta palestinienii din Fâșia Gaza! Intră în vigoare peste numai o zi

Premierul israelian Naftali Bennett nu va candida la viitoarele alegeri legislative, al cincilea astfel de scrutin în mai puțin de patru ani în Israel, a căror lansare, miercuri, a fost amânată după ce dizolvarea parlamentului a fost și ea amânată pentru joi.

„Nu intenționez să candidez la următoarele alegeri, dar voi rămâne loial  acestei țări, pe care am servit-o toată viața mea ca soldat, ofițer, ministru și prim-ministru”, a declarat Bennett într-un discurs în Knesset, parlamentul, confirmând că va preda conducerea partidului său Yamina actualului ministru de Interne, Ayelet Shaked.

Yair Lapid preia funcția

„În scurt timp, îmi voi încheia funcția de prim-ministru al Israelului și voi preda postul prietenului meu, Yair Lapid (actualul ministru de Ezxterne), pe care voi continua să îl asist în funcție de necesități în calitate de prim-ministru interimar”, a adăugat Bennett cu puțin timp înainte ca surse parlamentare să anunțe amânarea pentru joi a votului privind dizolvarea parlamentului, care era așteptat miercuri seara.

În iunie 2021, Bennett și Lapid scriseseră o pagină din istoria Israelului reunind o coaliție de opt partide (dreapta, stânga, centru), printre care pentru prima dată o formațiune arabă, pentru a scurta cei 12 ani de putere neîntreruptă a lui Benjamin Netanyahu.

Dar, un an mai târziu, coaliția și-a pierdut majoritatea în Cameră, până în punctul în care Naftali Bennett a aruncat prosopul săptămâna trecută, anunțându-și intenția de a dizolva Camera și de a convoca noi alegeri.

Parlamentarii au fost de acord să adopte o serie de legi – marți și miercuri – înainte de a dizolva parlamentul miercuri seara târziu pentru a împiedica intrarea în vigoare a unei prevederi care protejează cei peste 475.000 de coloniști israelieni care trăiesc în Cisiordania ocupată. Pentru a slăbi și mai mult guvernul lui Bennett, care și-a pierdut majoritatea, opoziția condusă de Benjamin Netanyahu refuzase la începutul lunii iunie să voteze în favoarea acestei legi, pe care o apără totuși.

Haos sau alegeri?

Legea trebuie să fie reînnoită până la 30 iunie, în caz contrar coloniștii din Cisiordania – teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967 – riscă să își piardă protecția juridică oferită de legislația israeliană. În cazul în care parlamentul este dizolvat înainte sau la data respectivă, legea este reînnoită automat.

Dar miercuri seară, dezbaterile pentru aprobarea altor proiecte de lege se prelungeau în parlament, parlamentarii de dreapta acuzându-i, printre alții, pe parlamentarii arabi că au încercat să încetinească procesul legislativ pentru ca „legea coloniștilor” să nu fie reînnoită la timp, scrie Le Point.

Atât de mult încât votul asupra dizolvării parlamentului a fost amânat pentru joi, au declarat pentru AFP mai multe surse parlamentare sub rezerva anonimatului, confirmând informațiile din presa israeliană. Această întârziere amână și intrarea în scenă a lui Yair Lapid ca prim-ministru.

Acordul de coaliție dintre Bennett și Lapid prevedea împărțirea puterii, inclusiv o clauză conform căreia Lapid ar fi acționat ca prim-ministru interimar până la formarea unui nou guvern în cazul dizolvării parlamentului.

Lapid ar urma să asigure interimatul funcției de prim-ministru până la formarea unui nou guvern în cazul dizolvării Parlamentului, care intervine, de asemenea, într-un moment în care sondajele arată încă o fragmentare a peisajului politic israelian, cu 13 partide care își împart 120 de locuri.

author avatar
Tudor Borcea