Premierul israelian urmează să ajungă, în ultima zi a acestei săptămâni, pe mâna medicilor, pentru a fi operat.
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus unei operaţii de prostată duminică, din câte a anunţat biroul său sâmbătă, în plin război între ţara sa şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.
„A fost diagnosticat cu o infecţie”
Miercuri, Netanyahu a fost supus unui control medical la spitalul Hadassah din Ierusalim, „unde a fost diagnosticat cu o infecţie a tractului urinar din cauza hipertrofiei benigne a prostatei”, au indicat echipele sale într-un comunicat, potrivit antena3.ro.
Ca urmare a acestei situații, Netanyahu urmează să fie supus unei operații. „Prin urmare, prim-ministrul va fi supus unei ablaţii de prostată mâine (duminică)”, au adăugat sursele citate.
A mai fost operat, de hernie, în primăvară
Nu e prima oară în acest an când premierul Israelului ajunge în grija medicilor în acest an. Liderul israelian fusese deja operat de hernie în martie, amintește aceeași sursă. De asemenea, el a suferit o altă intervenţie chirugicală, vara anului trecut, mai precis în iulie 2023, pentru implantarea unui stimulator cardiac.
Pe de altă parte, în octombrie acest an, Netanyahu a catalogat încercarea de atac cu drone asupra casei sale drept o „eroare gravă”, şi a avertizat că Iranul și aliații săi „vor plăti un preț mare”.
Un purtător de cuvânt al lui Netanyahu a confirmat că o dronă a fost lansată asupra locuinţei premierului israelian, din nordul Cezareei. Prim-ministrul și soția sa, Sara, nu se aflau acasă în acel moment – citiți mai multe AICI: Reacţia ameninţătoare a lui Benjamin Netanyahu după tentativa de asasinat asupra lui şi a soţiei sale
Si pe cine intereseaza cate interventii chirurgicale are acest individ?