AcasăȘTIRI EXTERNEPremieră, Vladimir Putin vorbește despre grupul Wagner

Premieră, Vladimir Putin vorbește despre grupul Wagner

Premieră, Vladimir Putin vorbește despre grupul Wagner

Președintele Vladimir Putin a asigurat, joi, 21 octombrie, că societatea rusă de securitate privată Wagner, a cărei prezență a fost deosebit de remarcată în Africa și care îngrijorează Franța, nu servește interesele statului rus.

Membrii săi „nu reflectă interesele statului rus. Și nu se află undeva în numele statului rus. Este vorba de o companie privată și de interese private”, a spus Putin, întrebat cu privire la prezența paramilitarilor Wagner în Mali, în timpul unei forum din Soci (sud-vest).

Putin nu știe, tocmai el

Potrivit liderului de la Kremlin, dacă interesele companiilor private de securitate precum Wagner „încep să intre în conflict cu interesele statului rus”, atunci Moscova va trebui să „reacționeze”.

Grupul Wagner, cu care autoritățile ruse neagă orice legătură, furnizează servicii de mentenanță a echipamentelor militare și de instruire, dar este acuzat, în special de Franța, că acționează în numele Kremlinului acolo unde nu vrea să apară oficial.

În Africa, combatanții Wagner sunt văzuți ca pârghii ale Rusiei de a influența guverne și de a extinde interesele Moscovei, inclusiv prin accesul la bogății naturale și strategice. Grupul Wagner mai este acuzat și de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv torturi.

Gruppa Vagnera (Группа Вагнера) cunoscut și sub numele de PMC Wagner, ChVK Wagner sau CHVK Vagner, ar fi dirijat de oligarhul rus Evgheni Prigojin, supranumit și „bucătarul lui Putin”.

Grupul Wagner nu are o existență legală în Rusia, unde companiile militare private sunt interzise prin lege. Prezența combatanților Wagner a fost semnalată în mai multe țări africane, în special în Republica Centrafricană, dar și în Siria și Libia. Acești paramilitari au fost acuzați de abuzuri de către martori, ONG-uri și experți ai Națiunilor Unite, scrie AFP.

author avatar
Tudor Borcea
696 afisari
Zenville