AcasăȘTIRI EXTERNEPremieră. Plămâni transportați cu drona, înainte de a fi grefați (VIDEO)

Premieră. Plămâni transportați cu drona, înainte de a fi grefați (VIDEO)

Premieră. Plămâni transportați cu drona, înainte de a fi grefați (VIDEO)

În plină noapte, o dronă a parcurs 1,2 kilometri în puțin mai puțin de zece minute pe cerul metropolei canadiane Toronto, decolând de la Toronto Western Hospital și aterzând pe acoperișul Spitalului General.

„Am demonstrat – și acesta este un punct foarte important – că este posibil să transportăm organe pentru grefe și să o facem fără pericol”, a declarat  medical Shaf Keshavjee, care a lucrat timp de doi ani cu o echipă tehnică din Canada pentru realizarea acestui zbor.

Plămânii au fost apoi transplantați cu succes la un pacient în vârstă de șaizeci de ani care suferea de fibroză pulmonară.

Drona s-a descurcat în mediul „urban și complex”

Transportul cu drona s-a făcut via un container frigorific „care menține parametrii termici ai organului” pentru ca acesta din urmă să fie „viabil pentru transplant”.

„Cred că tehnologiile cu drone au un potențial imens pentru ca aceasta să devină un standard în ceea ce privește asistența medicală”, explică Mikaël Cardinal, vicepreședinte la Unither Bioelectronics, compania de biotehnologie care a efectuat zborul. Aceasta din urmă, o subsidiară a companiei americane United Therapeutics, este stabilită în Quebec.

Dispozitivul a traversat mediul „urban și complex” din centrul orașului Toronto într-un mod automat, cu supraveghere umană, scrie France 24.

„Provocarea acum este de a adapta această tehnologie pentru a o face accesibilă pacienților din întreaga lume”, adaugă dr. Keshavjee, specialist în transplant pulmonar, care amintește că plămânul este „cel mai fragil dintre toate organele” în materie de conservat și de transportat.

Timpul este cea mai critică constrângere pentru transportul organelor. Experiența arată că tehnologia de livrare cu drone, deja operațională pentru pachetele achiziționate online în unele țări, ar putea fi de fapt utilizată pentru a îmbunătăți sistemul actual de transport de organe și a reduce costul acestuia.

În aprilie 2019, o dronă a efectuat un zbor similar livrând un rinichi la un spital din Maryland, Statele Unite.

author avatar
Tudor Borcea
131 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger