AcasăȘTIRI EXTERNEPremieră în lumea arabă. Țara care abandonează islamul ca religie de stat

Premieră în lumea arabă. Țara care abandonează islamul ca religie de stat

Premieră în lumea arabă. Țara care abandonează islamul ca religie de stat / Foto: printscreen

În noua constituție a Tunisiei, islamul ar putea să nu mai fie inclus ca „religie de stat”, ci ca „religie a națiunii”. Scopul este de a include și alte religii în societatea tunisiană și de a combate partidul de inspirație islamistă Ennahdha (Renașterea). Cu toate acestea, islamul  rămâne religia dominantă în această țară din Maghreb.

Climat tensionat în Tunisia. Președintele tunisian, Kais Saied, a confirmat marți, că islamul nu va fi inclus ca „religie de stat” în noua Constituție, pe care o va supune unui referendum pe 25 iulie. Aceasta este o situație fără precedent în țările arabe.

Națiunea și religia

„În următoarea constituție a Tunisiei, nu vom vorbi de un stat a cărui religie este islamul, ci (de apartenența Tunisiei) la o Ummah (națiune) a cărei religie este islamul. Ummah și statul sunt două lucruri diferite”, a declarat președintele tunisian jurnaliștilor pe aeroportul din Tunis.

Kais Saied a primit luni un proiect de nouă Constituție pe care trebuie să îl valideze înainte de a-l supune unui referendum pe 25 iulie, prima aniversare a loviturii de stat prin care a preluat întreaga putere, informează CNews.

Sadok Belaïd, juristul care conduce comisia însărcinată cu elaborarea acestui text, declarase într-un interviu acordat AFP la 6 iunie că va prezenta președintelui un proiect eliberat de orice referire la islam, pentru a combate partidele de inspirație islamistă precum Ennahdha, ceea ce a provocat o dezbatere aprinsă în țară.

Islamul și politica

Primul articol al actualei Constituții, adoptată cu mare fast în 2014, la trei ani după căderea dictaturii lui Zine El Abidine ben Ali, stipulează, ca și în Constituția din 1959, că Tunisia „este un stat liber, independent și suveran, că islamul este religia sa, că araba este limba sa și că Republica este regimul său”.

În preambulul său, Constituția din 2014 face referire la „apartenența culturală și civilizațională (a poporului tunisian) la Umma arabă și islamică” și la „identitatea arabă și islamică” a acestuia. Noua Constituție urmează să înlocuiască Constituția din 2014, care instituise un sistem hibrid care a dus la conflicte recurente între puterea executivă și cea legislativă.

Opoziția și organizațiile de apărare a drepturilor omului îl acuză pe președintele tunisian că încearcă să adopte un text în favoarea sa. Întrebat marți despre natura sistemului de guvernare care va fi instituit prin noua Constituție, Kais Saied a negat acest lucru.

„Nu se pune problema dacă este un sistem prezidențial sau parlamentar. Ceea ce contează este ca poporul să aibă suveranitate. În rest, este vorba de funcții, nu de puteri”, a spus el.

author avatar
Tudor Borcea
1.386 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger