AcasăȘTIRI EXTERNEPremieră în folosirea unei drone în armata americană

Premieră în folosirea unei drone în armata americană

US Navy a folosit pentru prima dată o dronă pentru a alimenta un avion de luptă F/A Super Hornet în zbor.

Marina SUA a folosit pentru prima dată o dronă produsă de Boeing, MQ-25 T1, pentru a alimenta în zbor un avion de luptă, a declarat luni,7 iunie,  producătorul american.

În timpul unui zbor de testare din 4 iunie, drona a transferat combustibil în rezervoarele unui avion un F/A-18 Super Hornet, „demonstrând capacitatea dronei MQ-25 Stingray de a-și îndeplini principala misiune de realimentare în zbor”, explică grupul într-un comunicat.

MQ-25 T1 a efectuat deja 25 de zboruri de testare, evaluând atât aerodinamica aeronavei, cât și sistemul de alimentare cu combustibil în zbor. Drona va fi trimisă până la sfârșitul anului pe un portavion din Norfolk, Virginia, pentru teste ulterioare.

Un contract de peste 800 de milioane de dolari

Boeing a obținut, în 2018, un contract cu Departamentul Apărării al Statelor Unite în valoare de 805 milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui aparat. În cele din urmă, acesta trebuie să îndeplinească rolul de alimentator, lansat și recuperat de un portavion, rol jucat în prezent de o versiune a avionului F A-18 denumită Nanny (configurație pentru realimentarea în zbor) , „permițând o mai bună utilizare a avioanelor de luptă și contribuind la extinderea gamei de escadrile aeriene a portavionului”, notează Boeing.

Dezvoltarea acestui dispozitiv marchează o nouă etapă în integrarea dronelor în activități militare din ce în ce mai frecvente. În 2013, un prototip de dronă stealth, X-47B, a aterizat pentru prima dată pe un portavion american.

author avatar
Tudor Borcea
344 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger