AcasăȘTIRI EXTERNEPremieră în Europa. O dronă a transportat țesut uman între două spitale

Premieră în Europa. O dronă a transportat țesut uman între două spitale

Premieră în Europa. O dronă a transportat țesut uman între două spitale / Foto: printscreen

O dronă a efectuat marți zboruri de testare la Anvers, în Belgia, pentru a transporta țesuturi umane de la un spital la altul pentru analize, o premieră în Europa, care ar putea economisi timp prețios în timpul operațiilor.

Drona, pilotată de compania flamandă Helicus, a părăsit o clădire a rețelei spitalicești ZNA din Anvers și a aterizat patru minute mai târziu pe acoperișul filialei Sint-Augustinus a spitalelor GZA, la 800 de metri distanță: în interiorul unui tub atașat dronei se afla o fiolă care conținea țesut uman potențial canceros pentru a fi analizat în laboratorul Sint-Augustus.

Timpii de livrare, înjumătățiți

Acest zbor de testare, urmat de alte trei în cursul zilei, este o premieră: Helicus este în prezent singura companie europeană care a primit la jumătatea lunii iunie autorizația de a organiza zboruri cu drone în scopuri medicale, deasupra unui oraș și pilotate de la distanță, în afara câmpului vizual al operatorului, informează Euronews.

Aceste teste, efectuate cu o aeronavă a producătorului belgian SABCA, vin înaintea unui nou regulament european așteptat în 2023, care va permite utilizarea pe scară largă a dronelor pentru a transporta țesut uman.

„În fața costurilor în creștere ale sistemelor de sănătate, serviciile tehnice medicale costisitoare, cum ar fi laboratoarele, pot fi centralizate într-un singur loc”, permițând spitalelor vecine să își transporte eșantioanele, a declarat Mikael Shamim, CEO al Helicus. Marele avantaj al dronelor este că ele combină viteza, care reduce timpul mediu de transport, cu regularitatea, care garantează fiabilitatea logistică, spune el.

Directorii grupurilor spitalicești ZNA și GZA se pregătesc deja pentru intrarea în vigoare a noilor reglementări europene. „Timpii de livrare sunt esențiali, iar absența ambuteiajelor în aer asigură timpi de zbor fiabili”, spune Els van Doesburg, președintele ZNA, menționând că o călătorie care durează 21 de minute, în cel mai bun caz, cu mașina „va dura 10 minute cu drona”.

author avatar
Tudor Borcea