AcasăȘTIRI EXTERNEPosibilul viitor premier al Marii Britanii amenință că va șterge Rusia de...

Posibilul viitor premier al Marii Britanii amenință că va șterge Rusia de pe fața Pământului! Liz Truss, gata să apese „butonul nuclear”!

Posibilul viitor premier al Marii Britanii amenință că va șterge Rusia de pe fața Pământului! Liz Truss, gata să apese „butonul nuclear”! (foto: captură video Twitter)

Posibilul viitor premier al Marii Britanii, Liz Truss, declară că este gata să apese „butonul nuclear”! O afirmație care, foarte probabil, nu va fi trecută cu vederea în Rusia, mai ales în contextul reacțiilor care continuă să apară, la șase luni de la declanșarea războiului din Ucraina.

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, unul dintre cei doi candidați în cursa pentru șefia Partidului Conservator și implicit ca succesor al lui Boris Johnson în postura de premier, a făcut o declarație care pe mulți i-a cutremurat!

Truss a spus, marți seară, 23 august, că este „gata” să apese butonul nuclear dacă va fi nevoie și chiar dacă asta ar însemna „anihilare globală”, titrează site-ul cunoscutei publicații The Mirror.

Liz Truss: „Sunt gata să folosesc armele nucleare!”

Șocantele afirmații au fost făcute în timpul unui eveniment electoral desfășurat în Birmingham, când Truss a fost întrebată de gazda întrevederii, John Pienaar, despre decizia cu care s-ar putea confrunta. Și anume în cazul în care ar ajunge în fotoliul de premier.

Pienaar a spus că s-ar simți „rău din punct de vedere fizic” la această perspectivă, dar Truss părea lipsită de emoții, remarcă aceeași sursă.

„Cred că este o datorie importantă a primului ministru și sunt gata să fac asta” – a spus Truss, răspuns care a fost primit cu aplauze, după cum se poate auzi din înregistrarea video ajunsă pe Twitter.

Rămâne de văzut cum anume vor fi văzute aceste declarații la Moscova și dacă vor exosta reacții publice după declarațiile oficialului britanic.

author avatar
Andrei Coman