AcasăȘTIRI EXTERNEPolițist înjunghiat de mai multe ori, în plină stradă. Principalul suspect, un...

Polițist înjunghiat de mai multe ori, în plină stradă. Principalul suspect, un copil de 12 ani – VIDEO

politiePolițist înjunghiat de mai multe ori, în plină stradă. Principalul suspect, un copil de 12 ani - VIDEO

Un incident deosebit de grav a avut loc joi, 27 ianuarie, în Belgia, unde un polițist a fost înjunghiat de mai multe ori de un băiat de 12 ani.

Agresiunea, filmată de la distanţă de un trecător, a avut loc la Peer, din provincia Limburg. Lucrurile au degenerat după o discuţie între doi fraţi, mama lor şi un poliţist care dirija circulaţia. Primele elemente ale anchetei arată că la originea incidentului s-a aflat o neînţelegere legată de trafic.

Ofițerul dirija traficul în apropierea școlii Agnenencollege, potrivit rapoartelor din Het Belang van Limburg.

Într-un acces de furie, elevul a scos o armă albă și l-a înjunghiat pe omul legii de mai multe ori în spate și în picior.

băiatul, acuzat de tentativă de omucidere

Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă. Viața lui nu este în pericol, dar va fi ținut 10 zile în spital pentru observații medicale.

Suspectul – un băiat de 12 ani – a fost arestat, împreună cu fratele și mama lui, a confirmat primarul Peer Steven Matheï lui Het Laatste Nieuws.

Băiatul a fost plasat „probabil pentru trei luni” în instituţia pentru minori în regim semideschis, în aşteptarea procesului pentru „tentativă de omucidere”, existând posibilitatea să frecventeze în continuare şcoala, cu condiţia să revină seara în instituţie şi în weekend.

author avatar
Andreea Vlad