AcasăȘTIRI EXTERNEPoliticianul care a scandalizat Germania la inundații. Urmașul lui Merkel recunoaște că...

Politicianul care a scandalizat Germania la inundații. Urmașul lui Merkel recunoaște că a plagiat

Politicianul care a scandalizat Germania la inundații. Urmașul lui Merkel recunoaște că a plagiat

Scandalul vine într-un moment în care Armin Laschet, deja nepopular în Germania, este sub focul criticilor după ce a fost filmat hâzând cu gura până la urechi în timpul unui omagiu adus victimelor inundațiilor devastatoare de la mijlocul lunii iulie.

Acum, Armin Laschet își face mea culpa. Conservatorul, favorit la succesiunea Angelei Merkel după alegerile legislative din septembrie, și-a recunoscut vineri, 30 iulie, „erori” la redactarea unei cărți, după acuzații de plagiat.

Scuze tardive?

„Există, în mod evident, greșeli de care sunt responsabil”, a spus politicianul în vârstă de 60 de ani, recunoscând că a folosit materiale de la cel puțin un autor fără să-l citeze ca sursă în această carte din 2009.

„Țin să-mi prezint scuze”, a continuat el, promițând că va solicita cu promptitudine „un audit al întregii cărți” pentru a determina dacă conține alte erori similare.

Scuzele lui Laschet urmează după o postare pe Twitter de vineri a autorului în chestiune, Karsten Weitzenegger, un expert în materie de ajutoare pentru dezvoltare, în care el preciza că a fost informat de un „vânător de plagiate” german că a fost citat fără a se menţiona sursa în această carte a lui Armin Laschet, scrie 20 Minutes.

Autorul a reacționat cu umor, spunând că este încântat de faptul că „politicienii sunt interesați de știință, ceea ce nu este întotdeauna cazul domnului Laschet”.

Hlizeala care costă la urne

Afacerea intervine într-un moment în care Armin Laschet, deja puţin popular în Germania, este sub focul criticilor, mai ales după ce a fost filmat râzând în timp ce şeful statului, Frank-Walter Steinmeier, aducea un omagiu victimelor inundațiilor catastrofale de la jumătatea lui iulie. Şi în acel caz candidatul CDU şi-a cerut scuze.

De atunci, conservatorii, care reunesc Uniunea Creștin Democrată (CDU) și aliatul ei bavarez CSU, au pierdut mai multe puncte în sondajele de intenții de vot, chiar dacă rămân în frunte și Armin Laschet își păstrează astfel toate șansele de a ajunge la postul de cancelar.

Plagiat și în tabăra Verzilor

Și Annalena Baerbock, candidata Verzilor la cancelarie, a fost surprinsă și ea cu plagiat, la începutul lunii iulie într-o carte de campanie, Jetz. Un timp aflată în fruntea sondajelor pentru a o înlocui pe Angela Merkel la sfârșitul alegerilor legislative din 26 septembrie, ecologista (40 de ani) a comis mai multe gafe care i-au afectat credibilitatea.

În special, ea a omis să declare Parlamentului german câteva mii de euro reprezentând prime plătite de partidul său și a trebuit să corecteze inexactitățile din CV.

Într-un sondaj publicat vineri pentru televiziunile RTL și NTV, CDU/ CSU a pierdut două puncte, până la 28%, în intenţiile de vot, în timp ce Verzii, principalul concurent, au crescut cu un punct, până la 21%.

author avatar
Tudor Borcea
231 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger