AcasăȘTIRI EXTERNEPolitica „zero Covid-19”, prea costisitoare? China relaxează regulile pentru turismul transfrontalier

Politica „zero Covid-19”, prea costisitoare? China relaxează regulile pentru turismul transfrontalier

Politica „zero Covid-19”, prea costisitoare? China relaxează regulile pentru turismul transfrontalier/ Foto: printscreen

Guvernul de la Beijing a emis un proiect de norme pentru a facilita accesul unor turiști în China pentru vizite de-a lungul frontierei sale.

Grupurile de turiști organizate de agențiile de turism din zonele de frontieră ale Chinei vor putea să-și aleagă „în mod flexibil” punctele de intrare și de ieșire – cu toate acestea, nu au fost furnizate detalii suplimentare privind locațiile și datele.

Costisitoarea politică „zero Covid-19”

China, care și-a închis granițele pentru turiștii străini în 2020 în urma apariției pandemiei Covid-19, permitea doar anumitor grupuri specifice de cetățeni străini să intre în țară, cum ar fi cei care dețineau anumite vize pentru muncă.

În cadrul politicii „zero Covid-19”, guvernul chinez a înăsprit în mod semnificativ restricțiile pentru a limita răspândirea variantei Omicron, foarte transmisibilă. În septembrie, mai multe metropole au fost plasate în blocaje totale sau parțiale, scrie CNN. Restricțiile au însă consecințe mari pentru economia țării.

Însă unele reguli au fost relaxate treptat, de la reluarea zborurilor directe între China și anumite țări până la permiterea intrării în țară a studenților străini cu permise de ședere valabile. De asemenea, au fost reduse măsurile de carantină pentru cei care sosesc din străinătate.

„Cred că turismul transfrontalier își va reveni, deși nu pot prezice când”, a declarat Yang Jinsong, șeful Institutului de Turism Internațional, pentru China Tourism Academy, un think tank de stat.

„Depinde de situația Covid-19 și de efectele măsurilor de control al virusului, pe care autoritățile din turism nu le pot decide”. Noul proiect nu a specificat dacă cei care vor intra în țară vor trebui în continuare să respecte cerințele de carantină pentru călătorii care sosesc în China, care constau într-o săptămână de carantină la hotel și trei zile de observație la domiciliu. China are granițe comune cu 14 țări, printre care Rusia, Mongolia, Vietnam, Laos și Myanmar.

author avatar
Tudor Borcea