AcasăȘTIRI EXTERNEPoate fi Israel un model pentru România? Ministrul Sănătăţii din această ţară...

Poate fi Israel un model pentru România? Ministrul Sănătăţii din această ţară dezvăluie cum au învins pandemia

israel vaccinPoate fi Israel un model pentru România? Ministrul Sănătăţii din această ţară dezvăluie cum au învins pandemia

O ţară importantă a avut curajul să anunţe că a învins pandemia: Israel este campioana vaccinării, la aproximativ patru luni de când a demarat campania. Rezultatele au început să se vadă, iar rata deceselor şi a îmbolnăvirilor a scăzut cu peste 90%, după un vârf în ianuarie.

Ministrul israelian al Sănătăţii, Yuli Edelstein, a declarat că vremurile dificile s-au dus şi a anunţat că restricţiile vor continua să fie ridicate treptat. „Cu toată precauţia, încep să cred că nu ne mai întoarcem înapoi„, a afimat acesta.

Numărul deceselor a scăzut cu 91%, iar cel al îmbolnăvirilor, cu 86%. Nu în ultimul rând, numărul pacienţilor trecuţi de 60 de ani cu forme grave ale bolii este cu 73% mai mic decât în ianuarie, conform datelor prezentate de Institutul de Ştiinţă Weizmann.

Raul David, un medic israelian cu origini române, spune că vaccinurile au făcut diferenţa. El a explicat care au fost atuurile micului stat din Orientul Mijlociu în lupta cu pandemia şi ce ar putea să înveţe alte state, inclusiv România, din acest succes.

Campania de vaccinare a fost începută devreme, în timp ce alţii încă negociaau contracte cu producătorii sau analizau la nesfârşit vaccinurile.

Cred că a fost o strategie eficientă, pentru că Israel a început vaccinând populaţia îmbătrânită şi pe cei predispuşi să facă şi complicaţii şi nu s-a sărit peste rând aşa cum s-a făcut în alte locuri„, spune David.

Citeste mai mult: adev.ro/qq7xnn

Israelul a redeschis economia

Israelul a redeschis economia aproape două săptămâni. Și-au reluat activitatea restaurantele, cafenelele, elevii au revenit în clase, iar evenimentele culturale și sportive se pot desfășura din nou cu public.

Parlamentul israelian a aprobat miercuri utilizarea unei brăţări electronice pentru a controla persoanele plasate în carantină obligatorie la reîntoarcerea în ţară.

Cei care refuză să fie monitorizaţi electronic, sau care nu îndeplinesc cerinţele stabilite de lege vor fi trimişi la un hotel administrat de guvern pentru a petrece perioada de carantină„, a informat Knessetul.

author avatar
Andrei Ștefan