AcasăȘTIRI EXTERNEPlin de turiști pe litoralul bulgar al Mării Negre

Plin de turiști pe litoralul bulgar al Mării Negre

Plajele sunt pline în prima săptămână din iulie, iar unele hoteluri deja au anunțat că nu mai au locuri: industria turismului din Bulgaria a revenit la optimism în legătură cu sezonul de vară.

Aproape 40 de hoteluri sunt deschise pe plajele din Sunny Beach, cea mai mare stațiune de la malul Mării Negre a adoptat măsuri severe, de la intrare până la locurile unde se servește masa. Sâmbătă, au fost realuate zborurile low-cost către Burgas, de la aeroporturi din Austria, Slovacia şi Polonia. Restaurantele și serviciile de catering beneficiază de o reducere a TVA  până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie, iar Guvernul de la Sofia a oferit subvenţii pentru zborurile charter şi a redus tarifele de concesionare, astfel încât operatorii plajelor să poată oferi şezlonguri mai ieftine şi să ţină litoralul sigur şi dezinfectat, transmite Novinite. Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, nu se aplică băuturilor alcoolice vândute în restaurante. Ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, miza pe o creştere de 10% a numărului de turiști în acest an – peste 9 milioane au vizitat Bulgaria în 2019, o țară cu o populație de aproximativ 7 milioane de locuitori. Turismul este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei şi oferă un loc de muncă pentru mii de persoane.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
245 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger