AcasăȘTIRI EXTERNEPlicurile primite de ambasadele Ucrainei. Kievul spune în premieră adresa expeditorului. Va...

Plicurile primite de ambasadele Ucrainei. Kievul spune în premieră adresa expeditorului. Va fi șoc pentru Elon Musk

Plicurile primite de ambasadele Ucrainei. Kievul spune în premieră adresa expeditorului. Va fi șoc pentru Elon Musk / Foto: Facebook

După ce scrisoare-capcană a explodat recent și a rănit ușor un angajat al ambasadei Ucrainei din Madrid, alte reprezentanțe diplomatice ucrainene din mai multe țări au primit plicuri suspecte.

Ucraina a declarat, miercuri, că ambasadele sale din mai multe țări au primit 31 de plicuri sau pachete suspecte într-o săptămână, toate având ca adresă de expediție un dealer de automobile Tesla , compania deținută de Elon Musk, din Germania.

Una și aceeași adresă

„În ultimele două zile, pachete suspecte au sosit la ambasadele din Italia, Polonia, Portugalia, România și Danemarca, precum și la consulatul din Gdansk” din Polonia, ridicând numărul acestora la „31 în 15 țări”, a declarat ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba.

În detaliu, este vorba de: Austria (1), Vatican (1), Danemarca (1), Spania (5), Italia (4), Kazahstan (1), Olanda (1), Polonia (6), Portugalia (2), România (2), SUA (1), Ungaria (2), Franța (1), Croația (1), Cehia (2).

„Amenințările împotriva diplomaților noștri continuă să curgă”, a declarat el, la o săptămână după ce o scrisoare-bombă a explodat și a rănit ușor un angajat al ambasadei Ucrainei la Madrid, în Spania.

Kievul a ordonat apoi „întărirea securității” pentru toate ambasadele și, două zile mai târziu, a denunțat o „campanie de teroare planificată” de Moscova, fără a furniza însă nici o dovadă, informează BFMTV.

În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Oleg Nikolenko, a anunțat că mai multe reprezentanțe diplomatice ucrainene din Europa au primit plicuri „însângerate” care conțineau „ochi de animale”.

Potrivit lui Dmitro Kuleba „toate plicurile au aceeași adresă de expediere: reprezentanța de automobile Tesla din orașul german Sindelfingen” (o suburbie din Stuttgart), a precizat el sa, oferind pentru prima dată detalii despre investigațiile în curs.

„De obicei, corespondența venea de la oficiile poștale care nu erau dotate cu sisteme de supraveghere video. Agresorii au luat și măsuri pentru a nu lăsa urme ADN pe pachete. Acest lucru indică în special nivelul profesionismului lor”, a scris Kuleba pe contul Facebook.

author avatar
Tudor Borcea