AcasăȘTIRI EXTERNEPlic cu trei gloanțe, trimis din Franța pe adresa Papei Francisc

Plic cu trei gloanțe, trimis din Franța pe adresa Papei Francisc

O anchetă a fost deschisă după ce o scrisoare adresată suveranului Pontif a fost interceptată lângă Milano.

Incidentul este tratat ca o amenințare la adresa suveranului pontif. Primele informații arată către o expediere din Franța.

Scandalurile Vaticanului

Conform informațiilor recente publicate de ziarul italian Corriere della Sera, a fost interceptat un plic destinat papei Francisc. Cu surprindere, angajații unui centru de sortare poștală de lângă Milano au descoperit trei gloanțe de pistol și un mesaj referitor la tranzacțiile financiare din Vatican.

Cumpărarea de către Vatican a unui imobil prestigios din Londra – via oameni de afaceri acuzați că l-a înșelat serios cu ajutorul complicilor interni – este în centrul unui proces care a început la sfârșitul lunii trecute, în fața instanței penale a celui mai mic stat de pe planetă.

3 gloanțe de 9 mm de tip Flaubert

Poliția a confiscat plicul la un oficiu poștal din Peschiera Borromeo, situat la periferia orașului Milano, după ce prezența lui a fost raportat de managerul centrului. În noaptea de duminică spre luni 9 august, carabinierii din orașul vecin San Donato au fost astfel avertizați de manager. Carabinierii au deschis investigații, împreună cu colegii lor de la unitatea de anchetă din Milano, scrie Valeurs Actuelles.

După cum specifică Corriere della Serra, în plic erau trei gloanțe de plumb de tip Flobert, de calibrul 9 milimetri iar pe plic era adresa papei: „Cetatea Vaticanului – Piazza San Pietro din Roma”. Potrivit unor surse, mesajul ar fi scris de mână și pare greu lizibil, dar autorul abordează scandalul tranzacțiilor financiare ale Vaticanului.

 

author avatar
Tudor Borcea
239 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger