AcasăȘTIRI EXTERNECRIZA ENERGETICĂ. Marea Britanie se pregătește să rămână fără electricitate! Un blackout...

CRIZA ENERGETICĂ. Marea Britanie se pregătește să rămână fără electricitate! Un blackout total este așteptat în jurul acestei date

Putin stinge lumina la Londra. Britanicii se pregătesc de planul de urgență / Regatul rămâne fără electricitate

Marea Britanie se așteaptă la mai multe zile în timpul iernii în care vremea rece s-ar putea combina cu lipsa de gaze, ceea ce ar putea duce la întreruperea aprovizionării cu energie electrică pentru industrie și chiar pentru gospodării.

Conform celui mai recent „scenariu rezonabil în cel mai rău caz” al guvernului, Marea Britanie s-ar putea confrunta cu un deficit de capacitate de energie electrică care să totalizeze aproximativ o șesime din cererea de vârf, chiar și după ce centralele pe cărbune de urgență au fost pornite, potrivit unor persoane familiarizare cu planificarea guvernului.

Facturi de 4.200 de lire sterline la energie!

Conform acestei perspective, temperaturile sub medie și importurile reduse de electricitate din Norvegia și Franța ar putea expune Marea Britanie la această situație, timp de patru zile, în ianuarie, fiind nevoită să declanșeze măsuri de urgență pentru a economisi gazele, au spus acestea.

Perspectiva pune în evidență iarna dificilă care îi așteaptă pe Liz Truss sau pe Rishi Sunak atunci când îi vor succeda lui Boris Johnson în funcția de prim-ministru, luna viitoare.

Dacă se vor materializa, întreruperile de energie electrică vor avea loc chiar și în condițiile în care britanicii se vor confrunta cu facturi medii anuale la energie care ar putea depăși 4.200 de lire sterline (5 086 de dolari) în ianuarie, de la puțin sub 2.000 de lire sterline în prezent, ceea ce ar alimenta inflația deja în creștere, scrie Bloomberg.

Dacă iarna va fi deosebit de friguroasă, Marea Britanie ar putea fi nevoită să se bazeze din ce în ce mai mult pe transporturile de gaze prin conducte din Europa continentală – unde rezervele sunt deja reduse, deoarece Rusia a limitat fluxurile.

În plus, țara are o capacitate de stocare internă foarte mică. Marea Britanie a trimis cantități record de gaz pe continent și va dori să primească înapoi această favoare atunci când temperaturile vor scădea.

Concurență internațională pentru GNL

Totuși Marea Britanie nu este dependentă de importurile de energie din Rusia, are propriile rezerve de gaze din Marea Nordului și „importuri constante de la parteneri de încredere”. De asemenea, regatul găzduiește a doua cea mai mare infrastructură portuară de GNL din Europa și „o aprovizionare cu gaze naturale susținută de contracte juridice solide”.

Principala opțiune de rezervă a Marii Britanii a fost restaurarea celui mai mare depozit de gaze naturale din Marea Britanie, Rough. Proprietarul Centrica Plc spune că revenirea sa inițială în funcțiune în această iarnă ar echivala cu încărcătura a zece nave cu GNL, ceea ce nu este suficient pentru a face o diferență semnificativă.

Națiunea se va confrunta, de asemenea, cu o concurență internațională puternică pentru încărcăturile de gaz natural lichefiat.

Prima etapă a planului de urgență din Marea Britanie presupune ca operatorul de rețea să dirijeze fluxurile de gaz din sistem, trecând temporar peste acordurile comerciale.

A doua etapă presupune oprirea livrărilor către centralele electrice pe bază de gaz, ceea ce declanșează întreruperi planificate de energie electrică pentru industrie și utilizatorii casnici.

Viața ar putea deveni mai dificilă pentru Marea Britanie dacă alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă de-a lungul cablurilor uriașe care leagă Franța, Norvegia, Belgia și Olanda. Norvegia a declarat luni că analizează modalități de a limita exporturile de energie electrică în timpul iernii pentru a preveni penuria internă.

Marea Britanie are prețuri mai mari la energie decât Norvegia și se bazează pe importuri, astfel că orice limitare ar crește și mai mult costurile și ar putea forța National Grid (companie britanică de utilități) să utilizeze rezerva sa strategică de cărbune, a declarat Aurora Energy Research.

National Grid a avertizat că prețurile vor crește vertiginos în această iarnă, punând și mai multă presiune pe facturile consumatorilor.

author avatar
Tudor Borcea