AcasăȘTIRI EXTERNEPlafonarea prețului petrolului rusesc, o idee ridicolă. Occidentul va primi 140 de...

Plafonarea prețului petrolului rusesc, o idee ridicolă. Occidentul va primi 140 de dolari pe baril!

Limita propusă de preț pentru petrolul rusesc este o „idee ridicola” care s-ar putea întoarce împotriva SUA și a celorlalte țări din Grupul celor 7, a avertizat Gal Luft, directorul Institute for the Analysis of Global Security.

“Nu așa funcționează piața petrolului. Nu poți păcăli legile cererii și ofertei. Petrolul este o marfă interschimbabilă, cotată la burse. SUA nu poate forța prețurile să scadă. E ca și cum un client ar merge la magazin și i-ar cere vânzătorului să accepte mai puțini bani decât prețul afișat”, a declarat Luft pentru CNBC.

În opinia lui, “acei americani și europeni care au discutat despre limitarea prețului petrolului rusesc între 40 și 60 de dolari, se vor trezi cu 140 de dolari pe baril”. Ceea ce se va întâmpla probabil este că Rusia își va restricționa producția și “va crea o penurie artificială pe piață”.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a contribuit și el la creșterea prețurilor la energie. Pentru a pedepsi Moscova pentru invazie, SUA au interzis importurile de petrol rusesc, în timp ce Uniunea Europeană intenționează să impună un embargo treptat.

Luft nu este nici pe departe singurul analist sceptic în privința planului de impunere a unui plafon de preț pentru petrolul Rusiei.

“Acest mecanism de plafonare a prețurilor ignoră realitățiile de lucru ale piețelor petroliere globale și este sortit inutilității. Liderii occidentali ar trebui să-și schimbe prioritățile către alternative care funcționează efectiv, cum ar fi un tarif la import”, susține Daniel Ahn, fost economist șef al Departamentului de Stat al SUA.

Alți observatori au subliniat că India și China, care au cumpărat țiței din Rusia la preț redus, ar putea să nu coopereze cu plafonarea prețurilor.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
337 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger