AcasăȘTIRI EXTERNEPeste 90% din angajații federali din SUA sunt vaccinați anti-Covid-19. Cine a...

Peste 90% din angajații federali din SUA sunt vaccinați anti-Covid-19. Cine a scăpat de seringă

Peste 90% din angajații federali din SUA sunt vaccinați anti-Covid-19. Cine a scăpat de seringă

Peste 90% dintre funcționarii federali americani au primit luni, 22 noiembrie, cel puțin o doză de vaccin anti-Covid-19, în conformitate cu obligația în vigoare, a informat Casa Albă, în momentul expirării datei limită. 

„95% din cei 3,5 milioane de angajați federali sunt în conformitate, iar 90% sunt deja vaccinați” cu cel puțin o doză, a declarat Jeff Zients, coordonatorul luptei împotriva pandemiei de la Casa Albă.

Angajații FBI, cei mai zeloși

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a spus că diferența de 5% corespunde persoanelor care au scăpat de seringă, cele care au solicitat o scutire de vaccinare, aprobată sau în curs de examinare.

Președintele Joe Biden a semnat, la 9 septembrie, un decret prin care se impune ca oficialii să fie vaccinați, fără posibilitatea de a scăpa de seringă prin testarea regulată. Casa Albă a dat pentru angajații federali termen până pe 22 noiembrie pentru a respecta această nouă obligație sanitară.

Personalul FBI a respectat-o în proporție de 99%, a detaliat Jeff Zients, iar cel al autorităților fiscale americane (IRS), în proporție de 98%, „aproape 25% dintre angajații IRS fiind vaccinați după anunțul președintelui”, a spus el.

Pentru cei care nu s-au pus încă în ordine cu noua reglementare, va începe „un proces de educație și consiliere”. „Ideea este de a proteja angajații, nu de a-i pedepsi”, a indicat Jeff Zients.

Administrația Biden a implementat și o obligație de vaccinare împotriva Covid-19 în companiile private cu peste 100 de angajați, însă această decizie a fost suspendată de instanțe.

 

 

author avatar
Tudor Borcea
395 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger