Cauta

Persecuția creștinilor – sute de milioane de cazuri în 2020

Peste 340 milioane de creştini din întreaga lume au fost „puternic persecutaţi”, un fenomen în continuă creştere şi care a fost exacerbat de pandemia de coronavirus, avertizează raportul realizat de  Portes Ouvertes, partenerul francez al organizaţiei Open Doors International, o reţea mondială de ONG-uri creştine.

„Minorităţile creştine persecutate s-au confruntat cu violenţe fără precedent şi o discriminare mai mare. Pandemia de COVID-19 a amplificat tendinţele pe care le observăm de mai mulţi ani”, apreciază această organizaţie neguvernamentală protestantă, prezentând indexul său anual al persecuţiilor în 50 de ţări în care creştinii sunt cei mai vizaţi.  Numărul persecuțiilor la care au fost supuși creștinii – catolici, ortodocşi, protestanţi, baptişti, evanghelişti, penticostali etc –  a crescut faţă de 260 milioane în 2019, notează organizaţia, care monitorizează toate incidentele, de la „opresiunea zilnică discretă” până la „violenţele cele mai grave”. Numărul creştinilor ucişi a crescut puternic (+ 60%, trecând de la 2.983 la 4.761). „Peste 90% dintre decese provin din Africa subsahariană”, explică Patrick Victor, directorul Doors Open France. Organizația trage un semnal de alarmă cu privire la extinderea unui „arc roşu-portocaliu” al ţărilor unde persecuţia faţă de creştini este extremă sau foarte puternică, mergând din Africa subsahariană până în Asia de Sud, trecând prin Orientul Mijlociu, cu doi factori: naţionalismul religios, în special în Asia, şi extremismul islamic, care se extinde în Africa. Pe de altă parte, se remarcă o scădere considerabilă a numărului de biserici luate ca ţintă (închise, atacate, avariate sau incendiate) al căror număr practic s-a înjumătăţit (4.488, faţă de 9.488 în 2019), cu toate că „multe biserici închise în 2019 nu s-au mai redeschis”.China este de departe ţara cu numărul cel mai mare de biserici atacate, chiar dacă în scădere (3.088, faţă de 5.576 în 2019), înaintea Nigeriei. În fruntea persecuțiilor combinate se află Coreea de Nord, unde „credinţa în Dumnezeu este o crimă împotriva regimului şi reprezintă un motiv suficient pentru a trimite o persoană într-un lagăr de muncă forţată”. Acest clasament nefast continuă cu Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Eritreea, Yemen, Iran, Nigeria, India, Irak şi Siria.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version