Sute de mii de europeni ar beneficia de regimuri fiscale avantajoase instituite în mai multe țări pentru pensionarii străini bogați. Aceste dispozitive, în număr de treizeci, ar lipsi statele europene de peste 4 miliarde de euro taxe în fiecare an, potrivit Observatorului Fiscal European.
Impozitarea avantajoasă pentru anumite gospodării înstărite acordată de mai multe țări europene nu trebuie trecută cu vederea. Acesta este mesajul transmis de instituția condusă de economistul Gabriel Zucman.
De mai bine de două decenii, UE atrage pensionari bogați prin regimuri fiscale preferențiale destinate doar acestor noi veniți. În 1994, Uniunea a enumerat doar 5 regimuri instituite de Irlanda, Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos și Danemarca. În 2020, numărul acestora a crescut la 28.
Italia favorizează pensionarii străini cu un impozit limitat la 7%. Reducerea impozitului, valabilă cinci ani de la data instalării, este însă aplicabilă numai dacă persoanele în cauză vin să locuiască într-un oraș cu mai puțin de 20.000 de locuitori, într-una din cele opt regiuni din sudul țării : Sicilia, Calabria, Sardinia , Campania, Puglia, Abruzzo sau Molise.
Observatorul notează că în Cipru, Grecia, Portugalia și Italia, taxele fiscale ale pensionarilor străini reprezintă doar 15 până la 25% din povara fiscală a „pensiilor naționale” la o sumă impozabilă de 150.000 de euro pe an.
În Uniunea Europeană, cel puțin 200.000 de contribuabili bogați ar beneficia de aceste regimuri preferențiale.
Această „cifră ar trebui probabil crescută cu cel puțin 50% din cauza lipsei de date recente pentru pentru Cipru, Luxemburg și Malta, avertizează studiul.
De asemenea, costurile bugetare induse de deficitul pentru diferitele state care își văd pensionarii bogați stabilindu-se mai degrabă în sudul Europei, estimate la peste 4 miliarde de euro pe an, “sunt probabil subestimate”.
„Dacă reglementările UE nu pot sau nu vor să pună capăt acestor regimuri specifice prejudiciabile”, Observatorul propune instituirea „unui mecanism unilateral de impozitare temporară a expatriaților atunci când decid să-și mute reședința fiscală în afara teritoriului național”.
Un fost rezident fiscal care a locuit o perioadă substanțială pe teritoriul unuia dintre statele membre ar continua să fie supus unei obligații fiscale față de același stat pentru un număr determinat de ani, chiar și după ce și-a părăsit țara.
