Cauta

A ÎNCEPUT! Condiția obligatorie pentru a merge în pelerinaj la Mecca!

Mecca

Pelerinaj la Mecca, doar cu vaccinul făcut! / foto: The New York Times

Decizie radicală luată de arabi! La pelerinajul de la Mecca vor participa doar musulmanii imunizaţi împotriva Covid-19. Autoritățile saudite fac referire la pelerinajul mai scurt umrah, care spre deosebire de haji, nu este obligatoriu şi poate fi realizat în orice moment al anului.

Măsura va intra în vigoare la începutul Ramadanului, a anunțat ministerul care se ocupă de pelerinajele haji şi umrah, însă nu a fost precizat pentru cât timp.

Pelerinajul Umrah atrage anual, în mod obişnuit, milioane de musulmani din întreaga lume. Autorităţile au spus că pelerinajul va putea reveni la capacitatea maximă odată ce ameninţarea pandemiei se va diminua.

Cât priveşte haji, în luna iulie a anului trecut doar 10.000 de rezidenţi din Arabia Saudită au putut participa, faţă de 2,5 milioane de musulmani din întreaga lume, în 2019.

Cine are voie să participe la pelerinaj

Trei categorii de oameni pot fi consideraţi imunizaţi în fața temutului virus: cei care au primit două doze ale unui vaccin, cei care au primit o doză cu cel puţin 14 zile înainte şi cei care au trecut prin boală şi au anticorpi.

Doar aceştia vor fi eligibili pentru a primi permisul de a participa la umrah, la rugăciuni în Marea Moschee din oraşul sfânt Mecca, transmite The Guardian. A fost adăugat că această condiţie este impusă şi pentru accesul în Moscheea Profetului din Medina.

Arabia Saudită a raportat, de la începutul pandemiei, peste 393.000 de cazuri de Covid-19 şi 6.700 de decese asociate. Ministerul Sănătăţii a precizat că au fost administrate mai mult de 5 milioane de doze de vaccin în ţara cu o populaţie de peste 34 de milioane de locuitori.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version