AcasăȘTIRI EXTERNEPe hidrobiciclete, talibanii redeschid „Marele Canion” al Afganistanului

Pe hidrobiciclete, talibanii redeschid „Marele Canion” al Afganistanului

Pe hidrobiciclete, talibanii redeschid „Marele Canion” al Afganistanului

Albastrul marin ireal al apelor lacurilor Band-e Amir, din centrul țării, atrage încă o dată turiștii afgani, care înfruntă drumuri și trasee proaste pentru a experimenta splendorile „Marelui Canion al Afganistanului”.

Declarat în 2009 primul parc național al țării, acest ansamblu de șase lacuri montane din inima masivului Hindu Kush a fost, conform legendei, creat de Ali, ginerele profetului Mahomed, cu un miracol care l-a determinat pe regele local să se convertească la Islam.

7 euro pe oră plimbarea

Mai prozaic, geologii explică faptul că această formațiune excepțională se datorează acțiunii surselor încărcate cu carbonați care au format pereții unei roci calcaroase, travertin, reținând apa ca niște baraje naturale.

La șapte săptămâni după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, locul, pustiu inițial, a început din nou să primească turiști care închiriază, pentru echivalentul a opt dolari pe oră (7 euro), hidrobiciclete în formă de lebede importate din Iran.

Anterior, talibanii înșiși au deschis „turismul” la Band-e Amir, pedalând pe apele albastre înarmați cu lansatoare de rachete.

O oază de pace într-o țară a violenței

„Am venit din Kabul, suntem pentru prima data aici”, explică Asal Walizada, 23 de ani, învățătoare. „Drumul este sigur și nu am avut probleme. Este atât de frumos aici!”

Cu prietenii săi adolescenți, Hadi, în vârstă de 17 ani, purtând pantaloni scurți de baie până sub genunchi, se aruncă țipând de bucurie în apa transparentă care, la sfârșitul verii, depășește 15 grade, scrie Bourorama. „Locuiesc aici de patru ani și în fiecare zi, când este suficient de cald, înot în lac”, spune el cu un zâmbet larg.

Pentru vânzătorii de suveniruri sau produse de artizanat, aliniate pe aleea care duce la lacul principal, întoarcerea turiștilor locali este o veste bună, după săptămâni fără vizitatori, deci fără bani.

Cât despre turiștii străini, dintre care unii au făcut călătoria din orașul Bamiyan, aflat la 55 de kilometri distanță, au temeri cu toții că talibanii vor „islamiza” și acest loc și nu sunt pregătiți să se întoarcă.

author avatar
Tudor Borcea