O desfășurare de nave de prospectare și militare turcești, împreună cu o retorică marțială: demonstrațiile de forță a lui Recep Erdogan în Mediterana sunt ancorate într-o strategie denumită „patrie albastră”, menită să-și stabilească suveranitatea asupra zonelor în litigiu.
Temându-se de a fi exclusă de la împărțirea imenselor rezerve de gaze naturale din regiune, Ankara a desfășurat nave de război într-o zonă revendicată de Grecia, determinând escaladarea tensiunilor cu Atena și îngrijorare în Europa. Un semn că criza nu s-a terminat, președintele Erdogan, galvanizat de descoperirea unui mare câmp de gaze în Marea Neagră, a anunțat că țara sa va accelera cercetarea în estul Mediteranei.
Interesată să reducă importurile energetice din Iran, Irak și Rusia, Turcia a cumpărat trei nave de foraj maritim şi a extins în mod semnificativ operaţiunile de explorare în cele două mări. Nava Fatih a început forajele în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră, amplasat aproximativ 150 de kilometri de coasta Turciei, la intersecţia dintre frontierele maritime ale Bulgariei şi României cu apele teritoriale ale Turciei şi aproape de blocul Neptun din România, cea mai mare descoperire de gaze din Marea Neagră din ultimele decenii.
Este „nu numai o luptă pentru drepturile noastre, ci și o luptă pentru viitorul nostru”, a rezumat Erdogan. „Apărarea” patriei noastre albastre „este la fel de importantă ca cea a teritoriului nostru”, a adăugat el. Teoretizată de contraamiralul Cem Gürdeniz, „patria albastră” este o doctrină care încurajează Ankara să-și impună suveranitatea pe o suprafață de 462.000 km2 în Marea Neagră, Egeea și Mediterana.
Insula discordiei
Refuzând orice acuzație de expansionism, Turcia susține că reclamă doar ceea ce este drept, în fața revendicărilor maritime ale Greciei și Ciprului, pe care le consideră excesive. Ankara respinge în special orice pretenție a insulelor grecești situate în largul coastei turcești către o zonă economică exclusivă, considerând că aceasta ar însemna „închisoarea Turciei pe țărmurile sale”, relatează Boursorama, Mica insulă greacă Kastellorizo, situată la doi kilometri de Antalya (sud), cristalizează furia turcească. Potrivit Atenei, apele din jurul acestei insule sunt sub suveranitate greacă, ceea ce ar priva Ankara de zeci de mii de kilometri pătrați de mare bogată în gaze.
Tocmai spre sudul acestui teritoriu Turcia și-a desfășurat navele pe 10 august. Dar descoperirea unor mari câmpuri de gaz în ultimii ani a agravat și vechile dispute a relațiilor dintre Ankara și vecinii săi greci și ciprioti. Împărțirea Ciprului complică, de asemenea, ecuația: în nord, există o Republică vorbitoare de limba turcă nerecunoscută de comunitatea internațională, care pretinde o zonă economică exclusivă admisă doar de Ankara. Pentru experți, politicile agresive ale Turciei reflectă și izolarea acesteia în estul Mediteranei, unde este în contradicție cu aproape toți vecinii.
Pentru a pune în greutate revendicările sale, Ankara a semnat, în noiembrie 2019, un acord de delimitare maritimă cu guvernul oficial libian în schimbul ajutorului militar. “Situația este volatilă, dar Turcia își va apăra cererile maritime cu orice preț. Chiar dacă i se vor aplica sancțiuni sau un embargo, Recep Erdogan nu va renunța”, a spus Muzaffer Senel, profesor de relații internaționale la Universitatea Sehir din Istanbul.
