Participă dar nu se bagă. De ce Suedia nu vrea în NATO

De când s-a alăturat programului Parteneriatului pentru Pace (PfP, program NATO), în 1994,  și a participat la Procesul de Planificare și Revizuire a Parteneriatului (PARP) ca atare, Suedia a continuat să își consolideze cooperarea cu NATO, fără însă a merge până la aderare.

Astfel, această țară neutră a devenit membru al Consiliului de parteneriat euro-atlantic în 1997, apoi a fost desemnată drept „partener – noi oportunități”, în cadrul inițiativei pentru interoperabilitate. În cele din urmă, țara aderă la Conceptul privind  capacitățile operaționale (OCC) al NATO.

Cu toate acestea, de la anexarea Crimeei de către Rusia și intensificarea activităților militare rusești în regiunea Mării Baltice, precum și în cea din nordul îndepărtat, dezbaterea despre o posibilă aderare la NATO a recăpătat forță la Stockholm.

Între timp, guvernul suedez și-a revizuit politica de apărare, care a dus în special la remilitarizarea Insulei Götland („portavionul” baltic), la reactivarea anumitor unități, la revenirea conceptului de apărare totală și la creșterea semnificativă a cheltuielilor militare.

În același timp, Suedia și-a consolidat cooperarea militară cu vecinii săi nordici și scandinavi (în special cu Finlanda), în timp ce s-a apropiat de Statele Unite și Marea Britanie, prin Forța Expediționară Comună (JEF) creată de Londra și prin programul avionului de luptă de genrație 6, „Tempest”.

„Opțiunea NATO”, adoptată de Parlament

În decembrie anul trecut, Riksdag (Parlamentul) a adoptat o „opțiune NATO”, deschizând astfel calea pentru eventuala aderare la Alianță. Doar partidele stângii suedeze (social-democrați și ecologiști), aflate în prezent la putere, s-au opus.

Pentru promotorii acestei „opțiuni NATO”, ar fi vorba de a permite Suediei să adere la Alianța Nord-Atlantică în cazul în care contextul de securitate urma să se deterioreze în continuare. Și să beneficieze astfel de clauza de apărare colectivă definită de articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord.

Macron și-a răcit gura

Pe de altă parte, articolul 42-7 din Tratatul Uniunii Europene (al cărui membru este Suedia), prevede un mecanism de apărare colectivă, dar care nu este obligatoriu, rămânând neclar cu privire la mijloacele care trebuie puse în aplicare în caz de agresiune contra uneia din țările membre.

În 2018, președintele Franței, Emmanuel Macron, propusese o modificare astfel încât să existe o „solidaritate cvasi-automată consolidată”. Fără succes. „Dorința noastră este în mod clar ca Europa să își asume autonomia strategică și să-și consolideze solidaritatea în domeniul apărării”, a pledat el la acea vreme.

Dacă voi vreți, noi nu vrem. Un „nu” frumos împachetat

Oricum, și în timp ce, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Cercetare Pew, 65% dintre suedezi afirmă că au o perspectivă pozitivă asupra NATO, guvernul lor nu vrea sa ia în calcul o aderare a țarii la Alianță.

Acesta este mesajul transmis de Ann Linde și Peter Hultqvist, respectiv miniștrii de Externe și ai Apărării, într-un articol publicat marți de cotidianul Dagens Nyheter.

Astfel, scriu cei doi, nu se pune problema pentru guvernul suedez – minoritar – să abandoneze „politica sa de nealiniere” prin aderarea la o alianță militară precum NATO.

„Trăim într-un moment în care alegerile noastre sunt foarte importante. Ele pot determina propriul nostru destin și cel al altora pe termen scurt și lung. Lumea din jurul nostru s-a schimbat și vedem mai mult naționalism, credință în sistemele autoritare, precum și diviziuni între națiuni și în interiorul națiunilor. Valorile democratice sunt contestate în moduri care ar fi fost de neimaginat cu doar câțiva ani în urmă. Acestea sunt provocări serioase”, au explicat cei doi miniștri.

 Trăim vremuri tulburi

De asemenea, „în aceste vremuri incerte, avem nevoie de stabilitate, perspective pe termen lung și predictibilitate în politica de securitate. Faptul de a nu semna alianțe militare oferă Suediei libertatea de a acționa în orice situație, de manira  care contribuie cel mai bine la detensionare și la un rezultat pașnic. Și acest lucru garantează Suediei independența sa în materie de politică externă. Prin urmare, doctrina politicii de securitate a guvernului rămâne neschimbată ”, au precizat Linde și Hultqvist, scrie Opex 360.

Cu toate acestea, au subliniat ei, acest lucru nu înseamnă că Suedia este izolată în măsura în care „promovează cooperarea în probleme de apărare cu țările vecine, precum și cu NATO”.

„Legătura transatlantică cu Statele Unite este esențială pentru stabilitate, rolul Marii Britanii este important. Cu cel mai apropiat partener al nostru, Finlanda, am dezvoltat o planificare operațională comună (…) Dezvoltând o sinergie, adică abilitatea de a lucra împreună, creăm o bază pentru acțiune comună (…). Exercițiile comune și schimbul de informații sunt aici de o importanță decisivă aici”, au subliniat ei.

În aceste condiții, Hultqvist și Linde consideră că le revine partidelor care au votat „opțiunea NATO” să demonstreze modul în care aceasta arputea aduce beneficii Suediei. Rămâne faptul că această întrebare ar putea fi una dintre provocările următoarelor alegeri legislative suedeze, programate pentru septembrie 2022.