AcasăȘTIRI EXTERNEErdogan aduce NATO în coasta Rusiei: Turcia a ratificat aderarea Suediei!

Erdogan aduce NATO în coasta Rusiei: Turcia a ratificat aderarea Suediei!

Parlamentul Turciei a aprobat cererea de aderare a Suediei la NATO, eliminând astfel un ultim obstacol major în calea extinderii alianței militare occidentale, după 20 de luni de întârzieri.

Solicitarea Suediei de a intra în NATO a fost trimisă de Erdogan legislativului turc în luna octombrie a anului trecut.

Cine a votat pentru

Partidul de guvernământ AKP, aliații săi naționaliști MHP și principalul partid de opoziție CHP au votat în favoarea candidaturii, în timp ce partidele naționaliste, islamiste și de stânga din opoziție au votat împotrivă.

Urmează ca Erdogan să promulge legea, ceea ce se va întâmpla zilele viitoare, probabil.

Astfel, se va pune capăt unui proces îndelungat care a frustrat unii dintre aliații occidentali ai Ankarei și i-a permis acesteia să obțină concesii.

Ungaria trebuie să-şi mai dea acordul

Acum, Suedia mai aşteaptă undă verde doar de la Ungaria ca să poată adera la Alianța Nord-Atlantică, ce are în prezent 31 de membri. Budapesta promisese că nu va fi ultimul aliat care să ratifice aderarea Suediei, dar parlamentul ungar este în vacanță până la mijlocul lunii februarie.

Viktor Orban a anunțat deja că l-a invitat pe premierul suedez să vină la Budapesta ca să negocieze aderarea țării sale la alianța militară NATO. Problema e că nordicii spun că n-au ce negocia cu Orban.

Reamintim, când Suedia și Finlanda au cerut să adere la NATO în 2022, Turcia i-a surprins pe unii membri ai alianței, ridicând obiecții pe motiv că cele două țări ar proteja grupuri pe care Ankara le consideră teroriste.

author avatar
Andrei Ștefan
413 afisari

3 COMENTARII

  1. nimic nou sub soare! sunt profetii care spun ca rusii vor ocupa Constantinopolul(istanbulul)! rusii au nevoie de accesul la mediterana si vor stramtorile bosfor si dardanele

    • cam da.
      turcul o cauta cu lumanarea si insista pana o va gasi.
      turcia dezmembrata si constantinopolul din nou la greci. nu pare sa mai fie mult.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger