AcasăȘTIRI EXTERNEPârjol în Grecia! Furtuni de foc și explozii! Primele victime în infernul...

Pârjol în Grecia! Furtuni de foc și explozii! Primele victime în infernul elen: 2 morți și 16 răniți (VIDEO)

grecia

Situația este critică în Grecia, unde sunt 154 de focare active acum! Focul continuă să înghită sate și păduri, punând în pericol numeroase vieți omenești. Pentru două persoane nu a mai existat salvare, acestea fiind declarate decedate. Alți 16 oameni au fost răniți în lupta cu flăcările.

„Situaţia este critică pregătiţi-vă de noi zile grele!”, este avertismentul adresat compatrioţilor săi de premierul grec, după ce specialiştii au anunţat că arșița şi vântul puternic nu vor bate în retragere mai devreme de 15 august.

O treime din teritoriul Greciei este sub cod roşu de incendii de vegetaţie. Ordinele de evacuare se succed fără contenire. Cele mai grave situații sunt în nordul Atenei și pe insula Evia, a doua ca mărime din arhipelag, și unde s-a dat ordin de evacuare în trei localități. Locuitorii Atenei sunt sfătuiţi să nu iase din case din cauza fumului.

Mai multe depozite şi fabrici situate de-a lungul autostrăzii dintre Atena şi nordul Salonic au luat foc şi s-au produs explozii.

Caniculă extremă în Grecia

Pompierii duc o luptă titanică împotriva focului, spune șeful protecției civile din Grecia. Munca lor este în continuare îngreunată de vântul care bate cu putere. În următoarele ore sunt prognozate rafale de vânt de până la 50 de kilometri pe oră, care vor intensifica flăcările și vor duce scântei în toate direcțiile.

„Este cea mai dificilă zi cu care ne confruntăm, având în vedere intensitatea condițiilor meteo din ultimele 10 zile. Dragi compatrioți, noi ne continuăm eforturile oră de oră să combatem incendiile. Cerem colaborarea voastră încă o dată, deoarece condițiile sunt foarte dificile”, a cerut populației Nikos Hardalias – adjunctul ministrului Protecției Civile.

Opt țări, inclusiv România, a trimis echipe de intervenție în ajutorul grecilor. Iar armata elenă a trimis pe front tancuri specializate în stingerea incendiilor, care în loc de turelă și tun, au pompe de mare putere și rezervoare de apă.

author avatar
Andreea Vlad