Cauta

Papa Francisc: „Plăcerea culinară și cea sexuală sunt pur și simplu de natură divină!”

Papa Francisc, critic al bigotismului care a făcut uneori legea în cadrul Bisericii Catolice, consideră că plăcerea culinară şi cea sexuală „sunt pur şi simplu de natură divină” și că au fost în mod nedrept victime ale „suprazelozității” din partea Bisericii în trecut, informează France24.

Papa Francisc, născut sub numele de Jorge Bergoglio în Argentina, se opune categoric „unei moralităţi bigote” ce refuză noţiunea de plăcere, care a existat în istoria Bisericii Catolice şi care constituie „o interpretare greşită a mesajului creştin”.

„Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar, în schimb, a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală”, a declarat Suveranul Pontif, răspunzând întrebărilor ce îi erau adresate de Carlo Petrini, un scriitor şi expert italian în gastronomie.

Într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia, papa a spus că nu există un loc pentru o „morală exagerată” care neagă plăcerea, lucru pe care el a recunoscut că a existat în Biserică în trecut, dar a insistat că este „o interpretare greșită a mesajului creștin”.

„Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creştină, sau altceva, este pur şi simplu divină”, a subliniat Papa Francisc. „Plăcerea de a mânca ne foloseşte pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă şi pentru a garanta perpetuarea speciei”, a precizat Suveranul Pontif.

Bârfa, „o epidemie mai rea” decât coronavirusul

Dacă plăcerea de a mânca și cea sexuală vin de la Dumnezeu, atunci papa consideră că inamicul numărul unu al bisericii romano-catolice este bârfa.

În timpul discursului său public săptămânal de la o fereastră deasupra pieței Sf. Petru, papa a sugerat că bârfele sunt folosite pentru a separa biserica romano-catolică. „Bârfa este însuși diavolul”, a spus el duminică. „El spune mereu lucruri rele despre ceilalți, pentru că este mincinosul care încearcă să împartă biserica”.

Papa a adăugat: „Vă rog fraților și surorilor, să încercăm să nu bârfim. Bârfa este o epidemie mai rea decât Covid. Mult mai rea. Să facem un efort mare: fără bârfe. ”

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version