AcasăȘTIRI EXTERNEPANICĂ lângă România. Putin, pregătit de războiul Rusia - NATO!

PANICĂ lângă România. Putin, pregătit de războiul Rusia – NATO!

NATO Putin

Vladimir Putin a avertizat că este gata să-și folosească armata pentru a contracara ceea ce el a numit amenințarea NATO, în timp ce dă vina pe SUA pentru creșterea tensiunilor în Europa.

Rusia este „serios îngrijorată” de prezența forțelor NATO în apropierea graniței sale și nu poate permite acestei structuri să desfășoare rachete în Ucraina care ar plasa Moscova la câteva minute de lovitură, a declarat Putin ofițerilor superiori, marți, la Ministerul rus al Apărării.

Putin ameninţă cu represalii

În cazul menţinerii liniei foarte clar agresivă a colegilor noştri occidentali, vom lua măsuri de represalii militare şi tehnice adecvate”, a declarat Vladimir Putin în timpul unei intervenţii în faţa cadrelor armatei ruse şi ale Ministerului Apărării.

Întărirea la frontierele ruse a unor formaţiuni militare ale SUA şi NATO, precum şi organizarea de manevre militare de amploare constituie o sursă serioasă de preocupare”, a notat el, în timp ce Occidentul acuză dimpotrivă Kremlinul că a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina, pentru a pregăti o ofensivă.

Preşedintele rus a subliniat din nou necesitatea ca SUA şi NATO să ofere garanţii de securitate Rusiei, semnând tratate ce ar urma să interzică orice viitoare extindere a Alianţei Atlanticului de Nord.

Moscova, condiţii pentru NATO

Liderul de la Kremlin le mai cere şefilor NATO să nu desfăşoare niciun fel de activitate militară (crearea de baze, utilizarea infrastructurilor etc.) în Ucraina, Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, iar Statele Unite şi Rusia să renunţe fiecare la desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune în amplasamente de unde pot lovi cealaltă parte şi să dezafecteze orice infrastructură militară deja existentă pentru amplasarea unor asemenea arme.

Putin a mai acuzat Washingtonul că se retrage din tratate pe care le semnează atunci când îi convine sau că încalcă dreptul internaţional, cerând în schimb altor ţări să-l respecte.

author avatar
Andrei Ștefan
427 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger