Cauta

Pandemia strică banchetul Premiului Nobel pentru Pace

Pandemia strică banchetul Premiului Nobel pentru Pace - Ziarul National

Ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru Pace va fi redusă anul acesta din cauza pandemiei de Covid-19, a anunțat directorul Institutului Nobel.

Premiul, care va fi anunţat la 9 octombrie, este în mod tradiţional înmânat laureatului la 10 decembrie, data care comemorează decesul creatorului său, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei. Dar spre deosebire de anii trecuţi, festivitatea nu va avea loc în marea sală a Primăriei Oslo, care poate găzdui o mie de invitaţi, ci în aula unei clădiri a Universităţii din oraș, care poate primi 100 de persoane. Iar banchetul în onoarea laureatului, organizat tradiţional în aceeaşi seară, este anulat. În iulie, la Stockholm, Fundația Nobel anunțase deja anularea, pentru prima dată din 1956, a cinei de gală Nobel din Suedia, unde se acordă celelalte premii (medicină, fizică, chimie, literatură și economie).

Numai premiul păcii este acordat la Oslo. “Vrem să ne coordonăm cu Stockholm şi să subliniem că este un an excepţional: prin urmare, este bine să mutăm ceremonia de înmânare a premiului  într-un alt loc. În al doilea rând, nu am fi putut avea mai mult de 200 de persoane în primărie, într-o sală care poate de fapt să găzduiască o mie, aşa că ar fi fost mai degrabă răsfirat”, a explicat directorul Institutului Nobel, Olav Njolstad. Chiar și așa, nu este sigur dacă laureatul (sau laureaţii) Premiului Nobel pentru Pace va putea merge la Oslo să primească prestigioasa recompensă în acest an, iar Institutul Nobel ia în calcul și o ceremonie online, cu o invitaţie, în persoană, care să fie amânată pentru anul viitor, a precizat Njolstad. Premiul Nobel constă dintr-o medalie de aur, o diplomă și suma de 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 865.000 de euro).

Ultimele stiri

  • Liderii europeni nu trebuie să se plângă de ”trădarea americană”
  • Liberalii lovesc crunt în sectorul avicol. Vor să taie banii pentru fermieri
  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Exit mobile version