Din ce în ce mai mulți oameni din cele mai mari orașe europene au început să cadă în sărăcie alimentară și se bazează pe ajutorul unei rețele deja suprasolicitată de organizații în mare parte voluntare.
Trussell Trust, cea mai mare bancă de alimente din Marea Britanie, a înregistrat o creștere de 47% de la începutul pandemiei și, pentru prima data în istoria sa de 70 de ani, UNICEF a anunțat că va hrăni copiii înfometați din Regat. Mai larg, Federația Europeană a Băncilor Alimentare (FEBA) a raportat o creștere a cererii de alimente de aproximativ 30% în rețeaua lor europeană de 430 de centre. Jacques Vandenschrik, președintele FEBA, spune că, deși națiunile UE sunt adesea văzute ca fiind standardul de aur pentru programele de asistență socială, băncile de alimente trebuie să umple golurile lăsate de guverne individuale – inclusiv națiuni mai mici, care anterior erau sub regimuri autoritare. „Se poate întâmpla oricui”, afirmă Patrice Blanc, președintele băncii alimentare franceze Restos du Cœur. El a explicat că o „maree” de foame cauzată de pandemie a dus la o creștere cu 40% a cererii băncilor alimentare în toată Franța în acest an. Suburbiile nordice ale Parisului au fost deosebit de afectate, cu sute de oameni care fac cozi pentru ajutoare în fiecare zi. Blanc a adăugat că stigmatele societății în jurul utilizării băncii de alimente pot împiedica oamenii să profite de celelalte beneficii pe care le aduc, inclusiv relații sociale și lupta împotriva singurătății. De aceeași părere este și Jochen Brühl, președintele Tafel Deutschland, o bancă de alimente care susține peste 1,6 milioane de oameni din Germania, cea mai mare economie din Europa.”Multe dintre persoanele care sunt amenințate sau afectate de sărăcie au în mintea lor problema singurătății și a stresului psihologic”, a spus el. „Am arătat politicienilor și societății de mulți ani că nu este sarcina lui Tafel să elimine sărăcia, ci este sarcina noastră sau cel puțin așa o vedem noi, să sprijinim oamenii”.
Spectrul foametei și inegalității
În iulie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că virusul „a scos la iveală” riscurile și inegalitățile cunoscute de zeci de ani și a avertizat că „regiuni întregi care făceau progrese în ceea ce privește eradicarea sărăciei și reducerea inegalităților au fost trimise cu ani în urmă, într-o chestiune de luni.” Dar chiar și în Europa – acasă la unele dintre cele mai bogate țări și la cele mai generoase plase de protecție socială – îngrijorările legate de foamete și lipsuri existau cu mult înainte de criza Covid-19. În 2019, un raport al Eurostat a estimat că în UE existau 92,4 milioane de persoane care erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, echivalent cu 21,1% din populația totală. Cu un an înainte, același Eurostat a dezvăluit că 33,4 milioane de europeni nu au putut să-și permită o masă cu carne, pește sau un echivalent vegetarian în fiecare a doua zi – evidențiind amploarea problemei în toată Europa. Și când a lovit pandemia, lucrurile s-au înrăutățit.