„Dumnezeule, acesta este sfârșitul diplomației!”, a fost reacția lui Lord Palmerston, prim-ministrul Angliei în anii 1850, când i-a fost pusă pe masă prima lui telegramă. De atunci a trecut ceva timp, astăzi diplomați și miniștri de externe de pe tot globul desfășoară întâlniri multilaterale în spatele ecranelor lor folosind Zoom, comunicând prin e-mail și conectându-se cu cetățenii prin canalele de socializare.
Tema diplomației digitale a fost în centrul atenției multor cercetători de relații internaționale. Cu toate acestea, a fost nevoie de forța unei pandemii globale pentru ca să fie utilizată în forma sa completă de diplomați din întreaga lume. Există mai mulți factori care trebuie luați în considerare, deoarece COVID-19 obligă guvernele să adopte diplomația digitală ca parte a politicii lor externe. Mai întâi vin aspectele comunicării și procesării informațiilor. În istoria modernă, invenția internetului a modelat comunicarea pe măsură ce țările corespundeau tot mai mult prin e-mail. Utilizarea din ce în ce mai mare a social media a sporit lichiditatea informațională și, în consecință, diplomații s-au putut conecta mai eficient cu cetățenii lor în timpul pandemiei. Cu toate acestea, nu putem ignora unii dintre factorii de risc care însoțesc comunicarea electronică, în special dezinformarea. În cazul informațiilor înșelătoare în mod deliberat, diplomația digitală este lăsată extrem de vulnerabilă și vizată de actorii maligne. Acest fenomen va eroda în cele din urmă încrederea pe care cetățenii o au în guvernul lor, comentează The Atlantic. În al doilea rând, ministerele afacerilor externe trebuie să-și echipeze diplomații cu noi seturi de competențe, cunoștințe digitale și strategii pentru a îmbrățișa diplomația digitală într-o manieră sigură. În sfârșit, trebuie analizată reducerea „decalajului digital”, în care există o inegalitate substanțială între țări și regiuni, pe baza capacității lor de acces la instrumente digitale. Continentul african are cea mai mică rată de penetrare a internetului în comparație cu alte regiuni: 26,5% în comparație cu Europa, care are 70,5%, iar America de Nord, 87,7%.
