AcasăȘTIRI EXTERNEPăi să nu râdă Putin? F-35 și-a dat iar cu tesla. Avionul-primadonă...

Păi să nu râdă Putin? F-35 și-a dat iar cu tesla. Avionul-primadonă se împușcă singur

Păi să nu râdă Putin? F-35 și-a dat iar cu tesla. Avionul-primadonă se împușcă singur

La câte incidente și defecțiuni s-au descoperit în măruntaiele celui mai costisitor avion din istorie, unul în plus n-ar mai conta. Numai că el face parte din prea lunga serie de incidente de Categoria A, adică cele care pot pune în pericol siguranța pilotului, a avionului și a misiunii.

Un avion F-35 a fost victima unui incident extrem de grav care ar fi putut declanșa o tragedie: incredibil dar adevărat, un proiectil din tunul aeronavei a explodat, nu este clar dacă în momentul declanșării focului sau nu.

Istoria aviației arată că este posibil ca un avion de luptă să cadă victimă propriilor proiectile. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, cu un avion Grumman F-11F Tiger, în timpul unui zbor de testare din 1956: aeronava a fost ajunsă de muniția pe care tocmai a tras-o după ce a declanșat sistemul de post-combustie (afterburner).

Acum, F-35B, versiunea STOVL (Short Take Off / Vertical Landing-decolare scurtă și aterizare pe verticală) a avionului de luptă dezvoltat de Lockheed-Martin, se adaugă pe lista avioanelor avariate de propriile obuze.

Spre deosebire de F-35A (versiunea clasică) variantele F-35B și F-35C (versiunea navală) nu au un tun intern. Pentru a avea o astfel de capacitate, o „nacelă-tun” GAU-22 de calibrul 25 mm (de tip Gatling) trebuie instalată pe un pilon ventral extern.

Or, site-ul specializat Military.com a dezvăluit că un F-35B al escadrilei de testare și evaluare operațională al US Marine Corps (VMX-1), a fost victima unui incident grav, în timpul unui exercițiu nocturn de sprijin aerian desfășurat în apropierea poligonului din Yuma (Arizona), la începutul acestei luni.

Ca prin urechile acului

Fuselajul avionului în cauză a fost serios avariat de explozia unui proiectil PGU-32U SAPHEI-T (Semi-Armor Piercing High Explosive Incendiary with Tracer) din tunul GAU-22. Nu este clar dacă proiectilul a explodat sau nu în momentul declanșării focului, scrie Opex360.

Pilotul a reușit să aterizeze dar incidentul a fost clasat în Categoria A. Pentagonul are patru astfel de categorii, iar A este cea mai gravă. Ea se referă la incidente aeriene care cauzează pagube de cel puțin 2,5 milioane de dolari sau  pierderea unei aeronave.

„Accidentul nu a provocat vătămări personalului, iar o anchetă este în curs de desfășurare” a declarat un purtător de cuvânt al USMC.

Un sac fără fund ultramodern

Pe de altă parte, au existat mai multe incidente cu tunul GAU-22, între care probleme de precizie și eroare de software. Totodată, este posibil ca la originea incidentului căruia i-a căzut victimă avionul în cauză să fie o muniție defectuoasă. Proiectilele PGU-32/U SAPHEI-T sunt furnizate de General Dynamics Ordnance and Tactical Systems.

În orice caz, acest incident va genera discuții, deja foarte încinse, cu privire la programul F-35, avion de generație V, considerat o adevărată gaură neagră de bani și cu un număr inadmisibil de mare de probleme, care i-ar putea costa, în final, pe contribuabilii americani 1500 de miliarde de dolari.

Fostul președinte Donald Trump a sfârșit prin a critica programul F-35, estimând că „a scăpat de sub control”. Recent, președintele Comisiei pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanților, democratul Adam Smith, a estimat că este timpul să „nu mai aruncăm bani în această groapă fără fund” („rathole”) care, potrivit lui, este programul F-35.

 

author avatar
Tudor Borcea
1.044 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger