Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, s-a deplasat de urgență la Washington pentru discuții cu Pentagonul, pe fondul temerilor spionilor că Vladimir Putin va detona o bombă nucleară deasupra Mării Negre.
Există temeri serioase că Vladimir Putin va face o „demonstrație de forță nucleară”, au declarat o sursă britanică, după ce secretarul Apărării, Ben Wallace, s-a deplasat marți în SUA pentru discuții de urgență cu Pentagonul.
„Generalul Armaghedon” și dronele kamikaze
După recentele atacuri rusești asupra Ucrainei, o treime din țară a rămas fără energie electrică, în timp ce noul șef al forțelor armate ruse, Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armagedon”, a lansat o serie de atacuri cu rachete și drone.
Generalul, suspectat că a folosit arme chimice în Siria, a vizat infrastructuri critice, scrie Daily Mail.
În urma atacului, Ben Wallace a anulat o întâlnire cu parlamentarii și a zburat de urgență la Washington DC pentru a discuta despre „probleme de securitate”.
Temerile cresc că președintele rus Vladimir Putin ia în considerare detonarea unui focos nuclear de mică putere deasupra Mării Negre – după ce luna trecută a declarat că este pregătit să facă acest lucru pentru a apăra „integritatea teritorială” a Rusiei.
O sursă britanică din domeniul securității a declarat pentru The Sun că „amenințarea a crescut recent”. „Ne aflăm într-un moment în care acest tip de discuții ( Londra-Washington) sunt necesare”.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a declarat: „Secretarul Apărării se află la Washington DC pentru a discuta despre preocupările de securitate comune, inclusiv despre Ucraina. Va discuta cu omologul său de la Pentagon și cu personalități de rang înalt de la Casa Albă”.
Un purtător de cuvânt al lui Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a declarat că s-a discutat despre „sprijinul continuu acordat Ucrainei de către cele două națiuni ale noastre, precum și despre importanța continuă a cooperării transatlantice și regionale în materie de securitate, având în vedere atacul Rusiei în Ucraina”.
Discuțiile de urgență ale lui Ben Wallace au avut loc înaintea unei livrări de noi sisteme NATO care vor consolida apărarea aeriană a Ucrainei împotriva atacurilor asupra civililor cu rachete și drone kamikaze, despre care se crede că sunt furnizate de Iran.
Moscova a negat că folosește drone iraniene. „Tehnologia rusă este folosită”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Rachetele avansate cu rază medie de acțiune aer-aer din Marea Britanie sunt capabile să doboare rachete de croazieră și drone precum Shahed-136 ale Iranului.