Cauta

Occidentul adoptă metoda Ceaușescu. Angajații băncilor primesc pături să nu tremure de frig

Occidentul adoptă metoda Ceaușescu. Angajații băncilor primesc pături să nu tremure de frig - Ziarul National

Occidentul adoptă metoda Ceaușescu. Angajații băncilor primesc pături să nu tremure de frig

Băncile din Danemarca distribuie pături pentru a ajuta personalul să facă față temperaturilor scăzute din birouri, ca parte a unei măsuri de reducere a consumului de energie.

Autoritățile din Danemarca, țară nordică, limitează încălzirea la 19 grade Celsius în clădirile guvernamentale și a încurajat companiile private să  urmeze exemplul, în contextul în care se tem că criza energetică europeană va duce la pene de curent.

Mai puneți o pătură pe voi

Aproape toate marile bănci din Danemarca s-au conformat și au redus temperaturile, potrivit unui sondaj realizat de către agenția de presă locală FinansWatch.

La Arbejdernes Landsbank, al șaselea creditor ca mărime din Danemarca, au fost puse pături la dispoziția celor 1.800 de angajați în cazul în care aceștia ar fi afectați de frig, a declarat telefonic Peter Froulund, un purtător de cuvânt, scrie Bloomberg.

Cea de-a cincea mare bancă din Danemarca, Spar Nord Bank, pune la dispoziția celor 1.600 de angajați ai săi o rezervă de pături, jachete și tricouri pe care le are deja în sucursale și birouri.

„Acestea sunt articole pe care în mod normal le împărțim clienților, dar angajații noștri le pot folosi acum dacă doresc”, a declarat purtătorul de cuvânt Neel Rosenberg.

Ultimele stiri

  • Cauciucuri de iarna
  • Horoscop 10 decembrie 2025 – Ești complet absorbit de gânduri
  • Alege ce citești
  • Apele Române avertizează risc de deficit sever: nivelul lacului Paltinu scade, iar restricțiile ar putea apărea din 2026
  • Generația Z, în pragul unui record negativ: niveluri uriașe de epuizare la locul de muncă
  • Energie electrică mai scumpă în 2026: cum vor crește costurile pentru români odată cu noile taxe
  • Donald Trump dinamitează Europa: lideri „slabi” și „depășiți”
  • Rollercoasterul Bitcoin s-ar putea încheia cu primul declin anual din 2022
  • Român prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România
  • Virusul ONG-ist. Cum a ajuns România să fie controlată de „12%”?
  • Exit mobile version