Cauta

O vară de nemulțumire pentru pasageri. Angajații au întors spatele companiilor aeriene!

Timp de luni de zile, aeroporturile din întreaga Europă au fost afectate de perturbări majore, cu cozi din ce în ce mai lungi, zboruri anulate sau probleme cu bagajele. Și, pe măsură ce se apropie cele mai aglomerate luni de vară, singurul răspuns disponibil la această criză este ultima soluție: reducerea orarelor pentru a diminua presiunea.

Este o lovitură așteptată și extrem de dură pentru un sector al aviației care spera ca în 2022 să se debaraseze de efectele de durată ale pandemiei.

John Gradek, expert în logistică și operațiuni în managementul aviației la Universitatea McGill din Canada, susține că publicul și-a pierdut încrederea în acest sector.

„Problemele majore din aeroporturi –  Londra, Amsterdam, Paris, Roma și Frankfurt – au ruinat planuri de vacanță și au fost cauzate de personalul companiilor aeriene, care au subestimat cu adevărat capacitatea industriei aviatice de a face față traficului. Au făcut multe pentru a-și recăpăta veniturile și profitabilitatea, dar infrastructura nu este pur și simplu pregătită pentru a face față”.

Aviația a pierdut 2,3 milioane de locuri de muncă la nivel global în timpul pandemiei, fiind cel mai grav afectate serviciile de handling la sol și securitatea. Acum se luptă să atragă oamenii înapoi.

Aeroporturile din Germania, Franța, Spania și Țările de Jos au încercat să ofere avantaje, inclusiv creșteri salariale și bonusuri, dar mulți dintre angajați au migrat spre unii retaleri online precum Amazon.

Aeroporturile Charles de Gaulle și Orly din Paris, unde un sindicat a convocat o grevă pe 2 iulie, mai trebuie să ocupe 4.000 de posturi vacante.În Olanda, locurile neocupate sunt la un nivel record, iar hub-ul KLM Schiphol s-a confruntat cu  sute de zboruri anulate.

Pe lângă problemele legate de recrutare, moralul scăzut duce la suprasolicitarea personalului și multe dintre companiile aeriene low-cost din Europa au anunțat mișcări de protest în această vară, după ce operatorii din Spania și Franța a anunțat noi retrageri.

Sindicatele care reprezintă personalul de bord al Ryanair din Belgia, Franța, Italia, Portugalia și Spania fac un apel la greve, în timp ce operațiunile EasyJet din Spania vor fi lovite de o grevă de nouă zile luna viitoare. Echipajul British Airways și personalul de check-in au votat săptămâna trecută să facă grevă în momente cheie ale programului.

Federația Europeană a Muncitorilor din Transporturi a făcut apel la pasageri să nu dea vina pe lucrători pentru zborurile anulate, cozile și timpul mai lung pentru check-in, pierderea bagajelor sau întârzierile cauzate de “zeci de ani de lăcomie corporativă și o eliminare a locurilor de muncă decente din sector”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Exit mobile version