Serviciul intern de informații al Marii Britanii, MI5, i-a avertizat pe parlamentari împotriva acțiunilor unui presupus agent al guvernului Chinei în Parlament, au declarat joi autoritățile.
Potrivit deputatului conservator Iain Duncan Smith, care este extrem de critic la adresa regimului chinez, care s-a exprimat în fața colegilor, „președintele Camerei Comunelor a fost contactat de MI5 ” și, la rândul său, „îi avertizează pe deputați că un agent al guvernului chinez a a fost activ în Parlament”.
Lee. Christine Lee
Biroul președintelui Camerei, Lindsay Hoyle, a confirmat că a fost emisă o notificare „în consultare cu serviciile de securitate”, fără a oferi alte comentarii.
„Știu că mulți vor fi foarte îngrijorați de faptul că o persoană care s-a implicat cu bună știință în activități de ingerință politică în numele Partidului Comunist Chinez a vizat parlamentari”, a scris pe Twitter ministrul de Interne, Priti Patel.
Ambasada Chinei la Londra a negat acuzațiile, afirmând: „Nu avem niciodată nevoie și nu căutăm niciodată să cumpărăm influență într-un parlament străin”. „Ne opunem ferm defăimării și intimidării împotriva comunității chineze din Marea Britanie”, a adăugat ambasada.
Notificarea de alertă emisă de MI5, citată de presă, îl identifică pe presupusul agent drept Christine Lee și subliniază că aceasta „s-a implicat cu bună știință în activități de ingerință politică în numele Departamentului muncii al Frontului unit al Partidului Comunist Chinez”.
Bani pentru partidele politice
Ar fi jucat un rol de facilitator în plata „ donațiilor financiare către partide politice, parlamentari, aspiranți parlamentari și persoane care se gândesc la o funcție politică în Regatul Unit”, potrivit aceleiași surse, în contul unor cetățeni străini cu sediul în China sau în Hong Kong, scrie AFP.
Christine Lee ar fi plătit sute de mii de lire sterline fostului lider al Partidului Laburist Barry Gardiner, precum și partidului însuși. De asemenea, ea a fost fotografiată cu fostul prim-ministru conservator David Cameron la un eveniment din 2015 și cu altă ocazie cu fostul lider laburist Jeremy Corbyn.
În 2019, Christine Lee a fost decorată de primul ministrul conservator Theresa May în semn de recunoaștere a contribuției sale la bunele relații cu China.