Cauta

O mașină a explodat pe podul dintre SUA și Canada. S-a luat în calcul ipoteza unui atac terorist/Imagini înfiorătoare – VIDEO

sursa foto: captură video X (Twitter)

A fost alertă în rândul autorităților americane, după ce un autovehicul a sărit în aer pe „Rainbow Bridge”, la graniţa dintre SUA şi Canada. S-au făcut verificări. Iar ulterior s-a aflat că FBI exclude ipoteza teroristă în acest caz.

O maşină care circula cu viteză a explodat violent, miercuri, 22 noiembrie, pe podul ce leagă statul New York de Ontario, la Cascada Niagara. Două persoane aflate în vehicul au murit.

Ca urmare a acestei situații, s-a declanșat o alertă de securitate. Care a dus la închiderea a patru puncte de trecere a frontierei americano-canadiene şi a aeroportului internaţional Buffalo din New York, potrivit news.ro. Câteva ore mai târziu, autorităţile federale şi ale statului New York au declarat că anchetatorii nu au găsit nicio dovadă a unui act de terorism, deşi circumstanţele în care s-a produs incidentul de pe Rainbow Bridge au rămas neclare, rămânând de stabilit dacă a fost accidental sau intenţionat, relatează Reuters.

Guvernatoare: „Nu există niciun indiciu al unui atac terorist”

Guvernatoarea statului New York a făcut precizări pe acest subiect. „În acest moment, nu există niciun indiciu al unui atac terorist” sau al unei ameninţări la adresa publicului larg, a declarat miercuri seară guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul.

Totodată, FBI a anunţat miercuri seara că şi-a încheiat ancheta. „O cercetare la faţa locului nu a dezvăluit niciun material exploziv şi nu a fost identificată nicio legătură cu terorismul”, a precizat FBI într-o postare pe X (fostul Twitter).

Au apărut și imagini cu momentul accidentului, care au fost postate pe rețelele de socializare. O înregistrare video a accidentului, surprinsă de o cameră de supraveghere şi postată pe X de agenţia vamală americană, Customs and Border Protection (CBP), surărinde momentul în care maşina se deplasează dinspre partea americană cu viteză mare, apoi loveşte un obiect şi zboară în aer înainte de a se prăbuşi la sol şi de a exploda. Au urmat flăcări puternice.


Conform sursei citate, șoferul şi un pasager au murit în accident, iar un agent CBP (din cadrul Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierelor – Customs and Border Protection) a suferit răni uşoare. Acesta a fost tratat la un spital din apropiere şi a fost externat, a declarat ulterior un oficial al agenţiei vamale.

Potrivit aceleiași surse, autorităţile nu au identificat cele două persoane decedate. Conform relatărilor CNN, şoferul era un bărbat în vârstă de 56 de ani care călătorea într-un automobil Bentley împreună cu soţia sa pentru a asista la un concert al grupului rock KISS.

Podul Rainbow şi toate celelalte trei puncte de trecere a frontierei de-a lungul fluviului Niagara, între vestul New York-ului şi sudul statului Ontario – Podul Păcii, Podul Lewiston-Queenston şi Podul Whirlpool – au fost închise timp de câteva ore după incident, ca măsură de precauţie.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version