O reputată jurnalistă de televiziune din Turcia, Sedef Kabas, a fost arestată, sâmbătă, și plasată în detenție, pentru „insultă adusă președintelui” Recep Tayyip Erdogan.
„Există un proverb foarte celebru, care spune că capul încoronat devine mai înțelept. Dar vedem că nu este adevărat. Boul nu devine rege intrând în palat, ci palatul devine grajd”, a spus jurnalista, în direct, vineri, pe postul Tele1.
Sedef Kabaş'tan TERS KELEPÇE tiyatrosu
▪️Cumhurbaşkanı Erdoğan'a hakaret edip gözaltına alınan Sedef Kabaş, kelepçe takılı olmadığı halde ters kelepçe takılmış algısı yaptı
▪️Kabaş'ın algı operasyonunu video görüntüleri bozdupic.twitter.com/9KleHbwPes— EHA MEDYA (@eha_medya) January 22, 2022
Riscă patru ani de închisoare
Sedef Kabas a publicat acest proverb și pe contul ei Twitter, unde este urmărită de aproape 900.000 de abonați.
„Blestem cuvintele murdare care îl vizează pe președintele nostru”, a scris pe Twitter ministrul turc al Justiției, Abdulhamit Gul.
„O așa-zisă jurnalistă l-a insultat direct pe președintele nostru pe un canal de televiziune care nu are alt obiectiv decât să răspândească ură”, a declarat pe Twitter șeful direcției media și comunicare a președinției Turciei, Fahrettin Altun, scrie AFP.
„Condamn această aroganță, această lipsă de moralitate în cei mai duri termeni. Nu este doar imoral, ci și iresponsabil”, a adăugat el.
Infracțiunea de „insultă adusă președintelui” se pedepsește cu închisoare de la unu la patru ani în Turcia.
Arestarea lui Sedef Kabas pentru „insultarea președintelui” este un atentat grav la libertatea de exprimare”, a comentat Uniunea Jurnaliştilor din Turcia (TGS).
ONG-urile denunță în mod regulat încălcări ale libertății presei în Turcia, în special după puciul eșuat din 2016, care a fost urmat de arestarea a zeci de jurnalişti și închiderea mai multor mass-media considerate ostile.
Turcia ocupă locul 153 din 180 în indicele pentru libertatea presei din 2021 publicat de Reporteri fără frontiere (RSF).
Cam așa-i și cu lucovidul. Te-ar băga la pușcărie, de-ar putea, când râzi de el sau de corifeii săi!
A gresit cand l-a numit „bou”…. Trebuia sa spuna urangutan
Domnul Erdogan este viitorul Sultan Otoman.
În plin val 4 al pandemiei, când România număra sute de morți pe zi, Germania ne-a trimis medicamente Covid expirate
Valabil și aici.
Sa nu ajungem si noi asa,ca traim cu voiosie dictatura Johannis