Cauta

Noua Zeelandă a învins din nou virusul

Noua Zeelandă a învins din nou virusul - Ziarul National

“We beat the virus again”, a declarat premierul Jacinda Ardern, anunțând ridicarea restricţiilor dispuse la Auckland pentru a combate al doilea val epidemiologic.

Noua Zeelandă, o națiune de cinci milioane de oameni, pare să fi eliminat transmiterea comunitară a COVID-19 la începutul acestui an în urma unui blocaj dur la nivel național care a fost ulterior ridicat. Însă un nou focar epidemiologic a fost descoperit în august în cel mai mare oraş al ţării, ceea ce a determinat autorităţile să dispună pentru cei un milion şi jumătate de locuitori din Auckland noi măsuri de izolare care au durat trei săptămâni, până la începutul lui septembrie. Pentru că niciun nou caz nu a mai fost confirmat în această metropolă  timp de 12 zile,  Ardern a afirmat că epidemia este acum sub control şi le-a mulţumit locuitorilor care au fost nevoiţi să suporte o nouă izolare: „Locuitorii din Auckland şi neozeelandezii s-au ţinut de un plan care a funcţionat de două ori. Ei au învins din nou virusul”. Este un moment important pentru lidera laburistă – la 17 octombrie au loc alegeri legislative iar ea este considerată favorită să rămână la conducerea guvernului. Începând de miercuri seară, nivelul de alertă de la Auckland va fi redus la 1, ca în restul ţării. Prin urmare, nu va mai exista nicio restricţie în privinţa adunărilor publice.

Ultimele stiri

  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Republica Moldova cere ajutor de avarie României: sistemul energetic, în alertă după atacurile asupra Ucrainei
  • Litoralul românesc, scena unui moment neașteptat în plin decembrie
  • Exit mobile version