AcasăȘTIRI EXTERNENou incident cu armă de foc în SUA. Morți și răniți la...

Nou incident cu armă de foc în SUA. Morți și răniți la Universitatea din Virginia – VIDEO

Nou incident cu armă de foc în SUA. Morți și răniți la Universitatea din Virginia - VIDEO

Trei persoane au fost ucise și alte două rănite într-un incident cu focuri de armă în campusul Universității din Virginia, SUA, potrivit directorului instituției.

Poliția spune că suspectul, „înarmat și periculos”, este încă în libertate, după incidentul care a avut loc duminică noaptea.

Principalul suspect, un student al universității

Împușcăturile, care au avut loc duminică în jurul orei 22.30, „s-au soldat cu trei morți; alte două victime au fost rănite și primesc îngrijiri medicale”, a declarat directorul Jim Ryan într-o scrisoare adresată comunității universitare, postată pe rețelele de socializare.

Jim Ryan l-a identificat pe suspect ca fiind studentul Christopher Darnell Jones. Departamentul de poliție al Universității din Virginia l-a numit, de asemenea, pe Jones ca fiind suspectul aflat în libertate.

Departamentul de gestionare a situațiilor de urgență al universității a emis duminică seara o alertă prin care a anunțat comunitatea din campus despre un „atacator activ cu armă de foc”.

Studenții au fost sfătuiți să se adăpostească după ce au fost raportate focuri de armă pe Culbreth Road, în campus.

Departamentul de poliție al universității a postat un anunț online în care se spune că mai mulți agenți ai săi, inclusiv poliția de stat, căutau un suspect considerat „înarmat și periculos”, informează The Guardian.

Scrisoarea lui Ryan a confirmat că suspectul era încă în libertate. „Acesta este un mesaj pe care orice lider universitar speră să nu fie nevoit să îl transmită niciodată și sunt devastat de faptul că această violență a ajuns la Universitatea din Virginia”, a scris Ryan.

„Acesta este un incident traumatizant pentru toți cei din comunitatea noastră și am anulat cursurile pentru astăzi” (luni) , a adăugat el.

author avatar
Tudor Borcea
214 afisari
Zenville

Ultimele știri

Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație

Noile măsuri de austeritate lovesc din plin întreaga populație a României. În fapt, cu excepția creșterii impozitului pe dividende de la 10% la 16%,...

Va supraviețui ayatollahul Khamenei?

Programul nuclear iranian s-a transformat dintr-un  instrument de descurajare regională în simbolul independenței Republicii Islamice și al rezistenței față de imperialismul occidental și sionism.Bazându-se...
proger