Cauta

Nord Stream 2, o armă cu două tăișuri între Rusia și Europa

Rusia va pierde zeci de miliarde de dolari dacă gazoductul Nord Stream 2 nu va funcționa – iar această amenințare o poate folosi Europa pentru a face presiuni asupra Moscovei, potrivit unui fost ambasador german în SUA.

„Conducta reprezintă un element major de pârghie pentru noi, dacă îl gestionăm inteligent”, a spus Wolfgang Ischinger, care este acum președintele Conferinței de Securitate de la München.

Nord Stream 2 poate transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia către Europa în fiecare an, dacă este aprobată de autoritățile de reglementare din Germania, destinația finală.

Conducta este controversată pentru că ocolește țări precum Ucraina și Polonia, care se opun în mod vocal, iar proiectul a fost prins în dezbateri geopolitice.

Nu există nicio posibilitate ca Rusia să dorească ca această sursă de venit să fie lovită, a declarat Ischinger pentru  CNBC.

Totuși, blocarea conductei se poate întoarce la fel de ușor împotriva UE. Aproape 43% din totalul importurilor de gaze ale Europei provine din Rusia.

Europa se confruntă cu o criză energetică încă de anul trecut și cu prețuri record la gaze pe fondul ridicării restricțiilor legate de Covid-19, care a pus presiune asupra stocurilor epuizate.

Prețurile de referință ale gazelor naturale au crescut de peste cinci ori în ultimul an, iar perspectivele rămân sumbre pentru consumatori și întreprinderi – amenințănd redresarea economică regională.

Oficialii occidentali l-au acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că folosește energia ca armă politică, ceea ce Moscova neagă.

Cheia de urmărit este schimbarea de ton politic venită din Germania. Fostul cancelar Angela Merkel a avut o relație mai caldă cu Putin decât mulți dintre omologii săi europeni și a susținut Nord Stream 2.

Noul guvern de la Berlin a luat o poziție semnificativ diferită.  Ministrul de externe, Annalena Baerbock, a subiniat că Germania nu poate aproba conducta în forma sa actuală.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești!
  • România vorbelor goale
  • Lamine Yamal, în centrul unui scandal uriaș după majorat: acuzat că a batjocorit persoane cu handicap
  • Chelsea, campioană mondială și la încasări! Peste 100 de milioane de euro pentru trofeu
  • Ne-am sabotat singuri investițiile. Legislația stufoasă a achizițiilor publice încalcă până și directivele europene
  • Sute de milioane de lei din buget, blocați în mărfuri neconforme cumpărate în pandemie
  • Petrolul s-a scumpit. Noile sancțiuni asupra Rusiei pot afecta aprovizionarea globală
  • Managementul Transgaz şi-a îndeplinit și depășit indicatorii din Planul de Administrare în perioada 2017-2024
  • Amenințarea disproporționată, tactica lui Trump
  • Sindicatele ies la atac. Banii Sănătății ajung la spitalele private
  • Exit mobile version