Relațiile UE-China sunt pe cale să devină mai acide: Bruxelles-ul va prezenta interdicția muncii forțate la începutul lunii septembrie – o mișcare care va viza produsele fabricate de musulmanii uiguri persecutați din China. Între timp, instituțiile UE negociază cât de dură va fi cea mai nouă armă comercială a sa, menită să abordeze amenințările economice din țări precum China.
Există temerea că UE nu își poate permite să supere Beijingul în timp ce reduce legăturile comerciale și energetice cu Rusia.
Pe de altă parte, unii susțin că europenii ar trebui să tragă învățăminte din relațiile cu Rusia, să se îndepărteze de China și să se îndrepte spre parteneri mai apropiați- și cât mai rapid.
Un oficial european din domeniul comerțului a subliniat necesitatea unei mai mari diversificări și a consolidării instrumentelor de apărare comercială ale UE. „Ne-am angajat pe deplin să ne consolidăm setul de instrumente de apărare comercială și nu vom schimba brusc această strategie din cauza Ucrainei sau a Taiwanului”, a declarat el pentru Politico.
Sentimentul de urgență a fost accentuat în ultimele săptămâni, când Beijingul a exercitat presiuni militare asupra Taiwanului în urma vizitei președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, pe insula democratică autoguvernată, stârnind temeri legate de o invazie chineză care ar putea declanșa un răspuns occidental asemănător celui împotriva Rusiei.
Privind abordarea muncii forțate, deputații europeni doresc un embargou la frontierele UE asupra importurilor și exporturilor de produse fabricate sub constrângere, dar Comisia se teme că astfel de măsuri ar putea încălca dreptul comercial internațional.
De asemenea, instrumentul a fost respins și de departamentul de comerț al UE, pe care criticii îl acuză că este una dintre cele mai sinofile părți ale Comisiei.
În august, un expert al Națiunilor Unite a găsit dovezi „rezonabile” care să demonstreze existența muncii forțate în Xinjiang. Potrivit unui nou raport întocmit de Tomoya Obokata, raportor special al ONU pentru formele contemporane de sclavie, „natura involuntară” a muncii prestate de comunitățile afectate a servit drept „indicatori ai muncii forțate în multe cazuri”.
Asta pune Comisia într-o situație delicată, în care încearcă să mențină o relație comercială cu China și, în același timp o înfruntă.
Bruxelles vrea să își consolidează apărarea pentru a lupta împotriva a ceea ce consideră șantaj economic din partea Chinei și a altor rivali.
După ani de zile în care UE s-a plâns că este vulnerabilă în fața partenerilor comerciali care pedepsesc țări individuale, așa-numitul instrument anti-coerciție, care urmează să fie introdus, ar permite Comisiei să impună sancțiuni comerciale împotriva unor state din afara blocului comunitar.
Se vrea prevenirea un scenariu asemănător celui care a avut loc la începutul acestui an, când Beijingul a întrerupt toate schimburile comerciale cu Lituania ca răspuns la sprijinul diplomatic al acestei țări pentru Taiwan.
Măsura este menită să descurajeze intimidarea UE, însă experții au avertizat că riscă să creeze o spirală de măsuri de retorsiune care ar putea duce la o escaladare și mai mare a tensiunilor comerciale.
Aparati prin sacrificu Taiwanul si Ukraina si `Moartea voastra de mult anuntata ` va venii mai repede decit era programata . Veti plinge pe ruinele vechii voastre orinduiri , precum nemtii in ww2 pe ruinele Dresdei .
Va salut ! Cutremurator ceea ce ati scris….
Dumnezeu sa ajute Omenirea !
DUPA CE TI-AI DISTRUS INDUSTRIA !,AZI FACI MOFTURI CHINEI !, ALTA DOVADA DE INCOMPETENTA SI GAFA POLITICA A BRUXELLES .
china e dictatura. clar. intrebare: ce e usa? si ce inseamna „suspiciuni rezonabile?