AcasăȘTIRI EXTERNENici din septembrie nu se va reveni la «normal». Masca de protecție...

Nici din septembrie nu se va reveni la «normal». Masca de protecție devine obligatorie

În ultima săptămână Franţa a înregistrat peste 10.800 de noi cazuri de COVID-19

Începând cu data de 1 septembrie, guvernul Franței a luat hotărârea ca masca de protecție să devină obligatorie în spațiile închise la nivel național.

De la această dată, în Franța se vor relua activitățile în toate sectoarele, după luna august, în care majoritatea angajaților au avut concedii.

Companiile trebuie să asigure angajaților măștile și materiale de protecție sanitară și de dezinfecție.

Purtarea obligatorie a măștii în spațiile închise va determina o scădere a activității în birouri și menținerea muncii la domiciliu în proporție ridicată.

După negocieri cu partenerii sociali, ministrul Muncii a decis că masca de protecţie împotriva coronavirusului este indispensabilă la locul de muncă, în toate spaţiile închise ori în care lucrează mai multe persoane.

Guvernul recomandă în continuare munca de acasă, în special în zonele în care există un număr mare de îmbolnăviri.

Numărul de îmbolnăviri cu Covid-19 creşte de la o zi la alta în  Franţa. La apelul mai multor epidemiologi, ministrul Muncii, Elisabeth Borne insistă asupra obligativităţii purtării acestei măşti pentru toţi cei care lucrează în spaţii închise şi în care se află mai multe persoane: săli de reuniuni, culoare, vestiare, spaţiile deschise comune.

Odată cu ridicarea carantinei, în Franţa, autorităţile au decis că fiecare companie trebuie să asigure un stoc de măşti  salariaţilor şi să continue să privilegieze munca de acasă, acolo unde este posibil acest lucru.

Ce spune președintele Emmanuel Macron

„Doresc ca masca să fie obligatorie în toate locurile publice închise”, a spus liderul de la Elysee într-un interviu televizat.

Epidemia cu noul coronavirus până în prezent a ucis în această ţară peste 30.000 de persoane, în timp ce responsabilii sanitari avertizează cu privire la relaxarea măsurilor preventive.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron a amintit că masca este deja obligatorie în transporturile publice în Franţa, dar acest lucru va trebui „organizat” şi în locurile publice închise.

„Trebuie să prevenim şi să ne pregătim” pentru o revenire a epidemiei, a indicat Macron, potrivit jurnalul.ro

author avatar
Eli Dan Davidescu
146 afisari
Zenville

Ultimele știri

Chirica și Alexe, întâmpinați de protestatari la deschiderea terminalului T4 al Aeroportului Iași – FOTO

În ziua în care are loc deschiderea noul terminal T4 al Aeroportului Iași, doi lideri locali s-au trezit cu o primire la care, cel...

Incident la metrou, în Capitală! Metrorex: „A fost raportată o urgență medicală”

Un incident a avut loc, vineri, la metrou, în București, circulaţia trenurilor fiind afectată temporar între Râul Doamnei şi Romancierilor, pe firul 1. S-a...
proger