AcasăȘTIRI EXTERNENew York desființează polițiștii sub acoperire

New York desființează polițiștii sub acoperire

NYPD va desfiinţa o brigadă de poliţişti anticriminalitate care acţionau în civil, a anunțat șeful departamentului, Dermot Shea, pe fondul înmulţirii apelurilor la o reformă a practicilor de poliţie pe teritoriul Statelor Unite.

“Vă rog să nu înţelegeţi greşit, este vorba despre o schimbare radicală a culturii poliţiei din New York. Cred că este timpul să avansăm şi să schimbăm modul în care facem munca de poliţie în acest oraş. Putem să o facem cu capul, în mod inteligent, putem să ne îndepărtăm de forţa brută”, a afirmat Shea. Brigada avea ca misiune anchetarea infracţiunilor violente şi a fost implicată în unele din cele mai controversate intervenţii cu arma, scrie New York Times. Cei 600 de agenţi vor fi redistribuiţi în alte misiuni, mai ales de supraveghere, de anchetă sau în poliţia de proximitate. NYPD, cea mai numeroasă forţă de poliţie din ţară, cu circa 36.000 de angajaţi, a fost acuzată de numeroase abuzuri în reprimarea protestelor împotriva rasismului după moartea lui George Floyd. Unii agenți au fost filmați împingând protestatarii la pământ sau folosind gaz iritant după ce îi scoseseră masca unuia dintre manifestanți, fapte descrise de șeful poliției drept ‘deranjante’. După moartea lui Geroge Floyd, multe oraşe americane şi-au amendat deja practicile, mai ales pentru a interzice imobilizarea prin strangulare sau pentru a întări procedurile disciplinare. De asemenea, un proiect de lege este în studiu la nivel federal.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
211 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger