În sfârșit, dinspre Bundestag s-a auzit zgomotul unei explozii. Nu a fost una fizică, precum exploziile bombelor pe care Vladimir Putin le aruncă asupra oamenilor din Ucraina. A fost în schimb detonarea a două sau mai multe decenii de politică externă naivă, ipocrită și total greșită la adresa Rusiei.
Într-o sesiune specială a parlamentului, cancelarul Olaf Scholz a prăbușit aproape toate dogmele de care germanii, inclusiv propriul său partid, social-democrații, s-au agățat cu încăpățânare de o generație, spre supărararea aliaților lor din NATO și Uniunea Europeană.
După ce a asigurat încă o dată că Nord Stream 2 nu vede undă verde din partea Germaniei, Scholz a susținut pe deplin decizia Occidentului de a exclude mai multe bănci rusești din sistemul SWIFT pentru plăți internaționale – renunțând la orice reticență inițială.
Guvernul a semnat, de asemenea, întreaga listă lungă de alte sancțiuni occidentale împotriva instituțiilor și persoanelor ruse. Scopul este izolarea completă economică, financiară și politică a Rusiei lui Putin. Dar marea supriză este decizia de a trimite armament greu în Ucraina. În plus, se înființează un fond special de 100 de miliarde de euro pentru a reechipa Bundeswehr.
De asemenea, Scholz promite să stimuleze bugetele pentru apărare în viitor, urmărind în cele din urmă obiectivul la nivelul NATO de a cheltui 2% din PIB. Dezbaterea adesea infantilă cu privire la alungarea focoaselor nucleare americane de pe pământul german pare a fi anulată.
Germania renunță la tradiția – înrădăcinată în Ostpolitik (politica de est) în timpul Războiului Rece – că dialogul și apropierea vor duce inevitabil la relații mai bune cu Rusia. Acest clișeu este surprins în rima Wandel durch Handel — schimbare prin comerț. Setea de bani a corporațiilor germane a fost un covor roșu întins giganților energetici ai Moscovei, subjugând Uniunea Europeană la cheremul lor.
Modul de a opri un bătăuș precum Putin este cu forță – abia atunci discuțiile au sens, notează Bloomberg. Aceasta a fost o noțiune străină de germani. Acum ar putea deveni noul curent principal. Mesajul din Bundestag a fost clar: din cauza agresiunii oarbe a Rusiei, Germania s-a schimbat aproape peste noapte. Toate țările din UE sunt pe aceeași linie. De data aceasta, în loc să divizeze și să guverneze, Vladimir Putin își vede coșmarul realitate: o adevărată uniune europeană.