Potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, incidentul din Polonia a fost „cel mai probabil cauzat de o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană”. El a spus că nu există nici o dovadă că a fost un atac deliberat.
Explozia care a ucis marți două persoane într-un sat polonez de lângă granița cu Ucraina a fost cauzată probabil de un tir cu rachete de apărare antiaeriană ucraineană și nu există niciun indiciu că a fost un atac deliberat, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Să fim clari. Nu este vina Ucrainei”
„Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă a sistemului ucrainean de apărare aeriană lansată pentru a apăra teritoriul ucrainean împotriva rachetelor de croazieră rusești”, a declarat Stoltenberg.
„Să fim clari. Nu este vina Ucrainei”, a declarat șeful Alianței Atlantice. „Rusia poartă responsabilitatea finală în timp ce își continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei. Rusia trebuie să oprească acest război fără sens”, a declarat el, reiterând sprijinul NATO pentru „dreptul la autoapărare” al Kievului și solidaritatea sa deplină cu Polonia, informează BFM TV.
Aliații NATO, inclusiv Polonia, au subliniat necesitatea de a rămâne vigilenți și calmi și de a menține o strânsă coordonare în fața evenimentelor din Ucraina, a adăugat Stoltenberg, în cadrul unei conferințe de presă după o reuniune de urgență a ambasadorilor Alianței.
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că nu există niciun semn de atac deliberat asupra Poloniei și că racheta în cauză a fost probabil lansată de apărarea aeriană ucraineană.
Varșovia nu va invoca astfel articolul 4 al tratatului NATO pentru că nu există „niciun semn de atac deliberat”. Articolul 4 prevede consultări între aliați atunci când unul dintre ei consideră că integritatea teritorială sau securitatea sa este amenințată.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a pus incidentul din Polonia direct pe seama Rusiei, în timp ce Kremlinul a negat orice legătură cu el.