AcasăȘTIRI EXTERNENATO își întărește apărarea. Germanii trimit avioanele de luptă în România. Decizie...

NATO își întărește apărarea. Germanii trimit avioanele de luptă în România. Decizie fulger

avionNATO își întărește apărarea. Germanii trimit avioanele de luptă în România. Decizie fulger

Țările NATO încearcă să îşi sporească prezenţa în Europa de Est, în contextul unui posibil atac militar al Rusiei asupra Ucrainei. Începând de la mijlocul lunii februarie, forțele aeriene din Germania vor trimite mai multe avioane de luptă în România.

Este vorba despre trei avioane de luptă Eurofighter germane care vor pleca spre România în februarie şi martie. Scopul este de a fi gata să răspundă rapid la alerte în colaborare cu forţele italiene, precizează forţele aeriene germane, sau Luftwaffe.

Dată fiind situaţia actuală de securitate, ambasadorul german Peer Gebauer a declarat că este alături de ţara noastră, sprijinind la apărarea spaţiului aerian românesc.

„Germania se poziţionează în continuare ferm alături de România. Începând de la mijlocul lunii februarie, Forţele aeriene germane (Luftwaffe) vor participa cu avioane Eurofighter şi soldaţi la măsura Poliţie Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South). Împreună cu Italia asigurăm securitatea spaţiului aerian al NATO, ca parteneri de încredere, cu o contribuţie vizibilă şi de înaltă calitate. Aceasta reprezintă un semn clar al solidarităţii transatlantice şi europene”, a scris Ambasada Germaniei din Bucureşti într-un mesaj postat pe Facebook.

NATO ar putea suplimenta trupele în România

Mai mult decât atât, ambasadorul a subliniat că România nu trebuie să ajungă iar în situaţia din 1997, apartenenţa la NATO fiind o adevărată realizare pentru statul nostru „Solicitările privind retragerea trupelor NATO din România şi revenirea la situaţia din anul 1997 trebuie respinse cu fermitate. Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani. Apartenenţa României la NATO reprezintă o realizare esenţială şi nu poate fi pusă la îndoială de către terţi”.

Reprezentantul Germaniei în România a mai precizat că întreaga tensiune afectează, de fapt, toată Europa, şi că orice posibil atac al statului rus va atrage un răspuns european categoric. „Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia actuală în regiune. Atitudinea Rusiei nu reprezintă doar o ameninţare la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe. De aceea, o nouă încălcare a suveranităţii Ucrainei ar atrage după sine un răspuns european ferm şi comun”, se arată în postare.

author avatar
Andreea Vlad
752 afisari

6 COMENTARII

  1. 3 avioane? E un progres, ucrainienii au primit cateva casti?
    Macar avioanele sunt functionale sau le aduc cu platforma? Anticorpii monoclonali erau expirati.

  2. Nea Costele , ai trecut la prima ora pe la pravalie si-ai lins cocartul ? De ce ar fi nevoie sa impanzesti cerul cu avioane daca nu ai razboi in spatiul aerian ? Pentru patrulare si supraveghere sunt un plus la ce avem , la o adica , cat dureaza ca escadrilele aliatilor sa intervina in spatiul aerian romanesc in baza art.5 ? D-aia e avion , doar nu sunt carute cu coviltir ce se impotmolesc in noroaie ….

  3. Aha acum am ințeles de ce Moldova n-are autostrăzi! Să se-nfunde Putin în glod! Mare strategie, mai urmează să otrăvim fântânile … Care mai au apă.

  4. Bătutul câmpilor la români… Pur și simplu Fake News. Nu e vorba de nicio „Decizie fulger”. E rutină, programată cu mult timp în urmă: Rotația, pentru asigurarea poliției aeriene, fără dislocare de efective combatante.

  5. Asta cu 3 avioane e ca vizionarile voastre scrie 337 dar sunt 337.000.Ce dracu credeti în basme la varsta în care chelesti.

  6. Deci te faci de ras. Franta a adus 10 soldati iar Germania contribuie cu caschete și o salupa pe Dunere dar sa știți ca nu deține aer. E plutitoare e din pluta.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger