AcasăȘTIRI EXTERNENATO avertizează Rusia şi piratul aerian Belarus să nu mai ameninţe statele...

NATO avertizează Rusia şi piratul aerian Belarus să nu mai ameninţe statele membre ale Alianţei

NATO avertizează Rusia şi piratul aerian Belarus să nu mai ameninţe statele membre ale Alianţei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia şi Belarus să nu ameninţe aliaţii organizaţiei nord-atlantice, după deturnarea de către autorităţile de la Minsk a unui avion de pasageri, soldată cu arestarea opozantului Roman Protasevici.

„Suntem desigur pregătiţi, în caz de urgenţă, să protejăm şi apărăm orice aliat împotriva oricărui tip de ameninţare venită din partea Minskului şi Moscovei”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

„Suntem vigilenţi şi urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Belarus”, a adăugat Stoltenberg, apreciind că Belarusul devine „tot mai dependent” de Rusia, scrie Defense Romania.

Jens Stoltenberg a afirmat că NATO este serios îngrijorat de cooperarea mai strânsă dintre Moscova şi Minsk din ultimele luni.

„Am învăţat din trecut că Rusia a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, a spus el, amintind că „NATO este o alianţă defensivă”.

Lituania, Letonia şi Polonia, toate membre ale NATO, au frontiere comune cu Belarus.

Piratul aerian Lukașenko și propteaua lui Putin

În urmă cu două săptămâni, preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a obligat o cursă comercială operată de compania Ryanair între două capitale ale Uniunii Europene – Atena şi Vilnius – să aterizeze de urgenţă la Minsk. Jurnalistul disident Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, pasageri la bordul acelei curse, au fost arestaţi, stârnind ample proteste internaționale și acuzații de „terorism de stat” la adresa lui Lukașenko.

De partea sa, președintele bielorus a declarat că nu a încălcat nici un regulament.

În contextul în care UE a răspuns la acest incident cu sancţiuni împotriva Belarusului, preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit pe Lukaşenko pentru discuţii şi a declarat că Moscova va susţine Minskul cu credite în valoare de 500 de milioane de dolari. Totodată, Putin şi-a reafirmat sprijinul pentru Lukaşenko, în confruntarea acestuia cu Occidentul.

Stoltenberg a mai declarat că situaţia din Belarus va fi discutată la summitul NATO care va avea loc la Bruxelles în 14 iunie, la care va participa şi preşedintele american Joe Biden.

Secretarul general al NATO a spus că recent anvergura programului Parteneriatul pentru Pace (PFP) cu Belarus a fost redusă semnificativ şi că va continua să fie revizuită.

„Descurajare și dialog” cu Rusia

Totodată, NATO a adoptat o abordare cu două componente faţă de Rusia, care constă din descurajare şi dialog, a explicat Stoltenberg, adăugând: ne ţinem de această abordare. NATO trebuie să menţină dialogul „cu vecina noastră Rusia” despre controlul armamentelor şi provocările politice, îndeosebi în perioade dificile, a spus secretarul general al NATO.

„Dacă nu vorbim unii cu alţii, nu ne putem nici soluţiona disputele şi nici îmbunătăţi înţelegerea reciprocă”, a apreciat Stoltenberg.

author avatar
Tudor Borcea