AcasăȘTIRI EXTERNE„Narcogato”. Pisică purtătoare de droguri, capturată lângă o închisoare din Panama

„Narcogato”. Pisică purtătoare de droguri, capturată lângă o închisoare din Panama

„Narcogato”. Pisică purtătoare de droguri, capturată lângă o închisoare din Panama

Nu este prima dată când animalele sunt folosite pentru transportul drogurilor în celulele din închisorile panameze. Țară de tranzit pentru cocaina sud-americană către Statele Unite, Panama a confiscat 84 de tone de diferite droguri în 2020, în principal cocaină, apropiindu-se de recordul de 90 de tone din 2019.

O pisică purtătoare de droguri a fost capturată lângă o închisoare din Panama, au anunțat autoritățile din această țară din America Centrală. Un mic săculeț textil care era legat de gâtul animalului a atras atenția.

Aceaastă „narcogato” (pisică traficantă de droguri, cum o numește media panameză) a fost capturată în timp ce se îndrepta către incinta penitenciarului din Nueva Esperanza, unde sunt încarcerați peste 1700 de deținuți, în provincia  Colon, la aproximativ 80 km nord de capitala Ciudad de Panama.

„Animalul avea un fel de recipient din material textil legat la gât care conținea mai multe pachete (…) de materie vegetală și ambalaje din plastic transparent ce conțineau o pulbere albă”, a spus Andrés Gutiérrez, directorul general al sistemului penitenciar panamez.

„O anchetă privind utilizarea animalelor pentru transferul substanțelor ilicite la centrul penitenciarului Nueva Esperanza a fost deschisă”, a anunțat procurorul provinciei responsabil cu narcotraficul, Eduardo Rodriguez.

Narcoticele găsite la gâtul pisicii au fost cocaină, crack și marijuana.

18.000 de deținuți în închisori supraaglomerate

Pentru a fi atrase să intre în închisoare și să acționeze ca un curier de droguri, animalele sunt de obicei hrănite de prizonieri, a adăugat Rodriguez. Pisica, care s-a dovedit a fi de fapt un motan cu blana albă cu pete roșcate, a fost donată unei fundații pentru îngriirea animalelor.

Panama are peste 18.000 de deținuți în 23 de închisori, dintre care majoritatea sunt supraaglomerate.

Nu este prima dată când animalele sunt folosite pentru transportul drogurilor în celulele din închisorile panameze. Anterior motanului, au fost folosiți porumbei, scrie AFP.

Țară de tranzit pentru cocaina sud-americană către Statele Unite, Panama a confiscat 84 de tone de diferite droguri în 2020, în principal cocaină, apropiindu-se de recordul de 90 de tone din 2019.

 

author avatar
Tudor Borcea
286 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger