AcasăȘTIRI EXTERNEMOTIVUL pentru care un tânăr cu arbaletă a pătruns în Castelul Windsor...

MOTIVUL pentru care un tânăr cu arbaletă a pătruns în Castelul Windsor şi a vrut s-o ucidă pe Regina Elisabeta a II-a (VIDEO)

Regina-Elisabeta-a-II-aMOTIVUL pentru care un tânăr cu arbaletă a pătruns în Castelul Windsor şi a vrut s-o ucidă pe Regina Elisabeta a II-a

Reginei Elisabeta a II-a i-a trecut glonţul pe la ureche. Sau, mai bine zis, săgeata de la arbaletă. Un tânăr a pătruns, sâmbătă, cu o astfel de armă, pe teritoriul Castelului Windsor şi a declarat într-o înregistrare video că vrea să o ”asasineze pe regină”, ca represalii faţă de masacrul de la Amritsar, în India, comis în 1919 de trupe britanice.

Bărbatul în vârstă de 19 ani, care locuieşte la Southampton, în sudul Angliei, a fost arestat sâmbătă către ora locală 8.30 (10.30, ora României), la câteva momente după ce a pătruns pe terenul Castelului în care monarhul în vârstă de 95 a petrecut Crăciunul.

Tânărul a fost internat la psihiatrie

Poliţia a anunţat duminică, 26 decembrie, faptul că l-a internat la psihiatrie. The Sun publică imagini dintr-o înregistrare video despre care afirmă că au fost publicate pe contul de Snapchat al suspectului cu câteva minute înainte de tentativa de pătrundere.

Tânărul, care purta un hanorac negru cu glugă şi o mască albă, agită arbaleta şi spune ”îmi pare rău pentru ceea ce am făcut şi ceea ce voi face. Voi încerca să o asasinez pe regina Elisabeta”.

Regina a petrecut Crăciunul alături de familie

Suveranei, care petrece primul Crăciun după moartea soţului său, Philip, în aprilie, la 99 de ani, i s-au alăturat sâmbătă, în ziua Crăciunului, mai mulţi membri ai familiei, fiii săi Charles şi Edward şisoţiile acestora. Tentative de pătrundere în Windsor, dar şi la Palatul Buckingham, reşedinţa reginei din centrul Londrei, nu sunt excepţionale.

Au mai existat, de-a lungul timpului, şi alte tentative de asasinat la adresa Reginei. Cea mai spectaculoasă a avut loc în 1982, la Buckingham, când un bărbat în vârstă de 30 de ani, Michael Fagan, a reuşit să-şi croiască drum până în dormitorul reginei, care se afla în pat.

author avatar
Andrei Ștefan